Stadionul din Giulești își schimbă numele! „Este mai presus decât oricine și orice!”

Stadionul din Giulești își schimbă numele! „Este mai presus decât oricine și orice!”
  • Publicat:

Ovidiu Burcă, președintele echipei Rapid București, a vorbit despre noul stadion din Giulești și a anunțat că acesta își va schimba denumirea când o să fie finalizat.

Oficialul echipeid in Liga 2 suține că a participat la mai multe discuții privind noul nume al arenei din Giulești, iar acesta va fi ”Rapid Arena”. Ovidiu Burcă a recunoscut că a propus acest nume pentru a putea beneficia, pe viitor, de un eventual sponsor care să vrea să își adauge numele în denumirea arenei.

Stadionul din Giulești își schimbă numele

Președintele grupării din Liga a 2-a s-a inspirat în acest sens din Germania, acolo unde mai multe echipe din Bundesliga evoluează pe stadioane care poartă numele unor sponsori care au oferit sume mari de bani.

Am hotărât că numele de Rapid trebuie să fie mai presus de oricine şi de orice. Le-am propus şi un nume de fostă glorie pe care să le aibă, la fel au fost de acord, au fost discuţii şi cu suporterii noştri. Cred că la acest moment singurul lucru cert este că stadionul se va numi Rapid Arena.

Am decis acest lucru fiindcă, din ce am înţeles, există interes al unor companii de a-şi alătura numele în această denumire şi a deveni un sponsor important al clubului. De aceea, suntem dispuşi să discutăm şi să acceptăm cea mai bună variantă pentru club„, a declarat Ovidiu Burcă, conform Telekom Sport.

Iată modelele de la care s-au inspirat rapidiștii:

  • Augsburg – WWK Arena
  • Bayern Munchen – Allianz Arena
  • Eintracht Frankfurt – Commerzbank Arena
  • Hoffenheim – PreZero Arena
  • Zeipzig – Red Bull Arena
  • Mainz – Opel Arena
  • Paderborn – Benteler Arena
  • Schalke – Veltins Arena
  • Wolfsburg – Volskwagen Arena
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup