Sportul Studențesc a intrat în cursa pentru EURO! Ce spun reprezentanții CNI despre situația stadioanelor: „Nu a fost predat niciun proiect pentru arena Dinamo”

Sportul Studențesc a intrat în cursa pentru EURO! Ce spun reprezentanții CNI despre situația stadioanelor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația celor patru stadioane care ar trebui să servească pe post de terenuri de antrenament pentru EURO 2020 nu arată deloc îmbucurător. Conform actelor obținute de BlitzNews de la Compania Națională de Investiții (CNI), stadionul Steaua pare în grafic, la Dinamo situația continută să fie incertă, arena din Giulești nu va refăcută complet, așa cum se preconiza, iar „în horă” ar putea intra și stadionul din Regie, casa Sportului Studențesc.

Stadionul Steaua: Proiectul este aprobat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cât și de Ministerul de Finanțe. Mai urmează ca studiul de fezabilitate să fie efectuat și apoi aprobat printr-o hotărâre de guvern. În urma negocierilor dintre MApN și CNI, s-a decis ca stadionul să fie refăcut complet. Mai mult decât atât, va avea o nouă amplasare. Noua arenă din Ghencea va fi construită mai aproape de bulevard.

Stadionul Dinamo: Conform actelor obținute de BlitzNews, nu a fost predat niciun proiect către CNI, pentru stadionul din șoseaua Ștefan cel Mare. Patronul echipei Dinamo București, Ionuț Negoiță, a spus după meciul cu Concordia Chiajna că a fost predat proiectul în urmă cu câteva zile. Până și ministrul de interne, Carmen Dan, a dat asigurări privind renovarea arenei Dinamo. În actele de la CNI se arată foarte clar: „Ca urmare a întâlnirii de la sediul CNI, reprezentanții clubului Dinamo au transmis că doresc un stadion de 20.000 de locuri care să păstreze și pista de atletism, nefiind identificate alte soluții pentru relocarea acesteia. În acest moment este încheiat un contract între CS Dinamo București și Asociația FC Dinamo București, pe perioadă nedeterminată, iar până la clarificarea acestor aspecte juridice nu se poate realiza predarea amplasamentului către CNI”.

Varianta construirii noului stadion pe un alt teren este de asemenea pusă sub semnul întrebării: „Reprezentații FRF ne-au comunicat faptul că au existat discuții cu reprezentanții CS Dinamo București în vederea construirii noului stadion pe amplasamentului fostului Velodrom și a Poligonului de Tir, dar este necesară emiterea unei hotărâri de guvern pentru trecerea terenului din domeniul privat, în domeniul public”. Carmen Dan a anunțat că proiectul stadionului este rezolvat, dar nici măcar pe hârtie nu a fost rezolvat.

Există o variantă viabilă pentru stadionul Dinamo. Dacă ministrul Carmen Dan ar demara o Ordonanță de Urgență, ar fi posibil ca stadionul să fie construit pe terenul fostului Velodrom. Totuși, dacă nu se renovează stadionul închiriat de Nicolae Badea, de ce a mai fost intentat procesul împortiva fostului acționar, de către MAI?

Stadionul Valentin Stănescu Nu va fi demolat! Chiar dacă stadionul stă să cadă, doar tribunele cu risc seismic ridicat vor fi refăcute. După aceea, arena „Valentin Stănescu” va fi complet acoperită. Explicația CNI: „În urma realizării studiilor de teren, respectiv a expertizei tehnice, recomandările legate de specialiști au stabilit că asupra stationlui Rapid se vor realiza lucrări de consolidare asupra corpului A și a Peluzei Nord. Se vor reconstrui Tribuna I, Tribuna II precum și Peluza Sud și se va acoperi integral, astfel încât obiectivul să îndeplinească standardele de calitate impuse de UEFA”

Stadionul Arcul de Triumf: Proiectul pentru arena de rugby este aprobat, mai urmează studiul de fezabilitate și hotărârea de guvern prin care să se înceapă lucrările. Conform CNI, stadionul va avea 8300 de locuri.

Stadionul Sportul Studențesc, rezerva ieșită la încălzire: Este clar. Dacă problemele privind arena Dinamo nu vor fi rezolvate, stadionul din Regie va intra în cărțile renovării. Deja există o solicitare la CNI cu privire la arena Sportului. Aparent, FRF a trecut acest stadion primul pe listă. Primăria Capitalei pregătește o secție de fotbal în cadrul CSM-ului. Echipa ar avea nevoie de un stadion, deci ar exista susținere politică pentru renovarea complexului care a găzduit Sportul Studențesc.


Sursă Foto BlitzNews

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…