Spaniolii își pun „cenușă în cap” și recunosc dezastrul de la Dinamo: „Nu am înțeles că este un club deosebit!” + Alex Couto îl critică pe Pablo Cortacero

Spaniolii își pun „cenușă în cap” și recunosc dezastrul de la Dinamo: „Nu am înțeles că este un club deosebit!” + Alex Couto îl critică pe Pablo Cortacero
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Couto, directorul general al lui Dinamo, recunoaște dezastrul de la formația din „Ștefan cel Mare”. În plus, acesta îl critică pe Pablo Cortacero pentru modul în care a abordat situația.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era Negoiță.

Dinamo se află pe locul 15 din Liga 1, cu șase puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Spaniolii își pun „cenușă în cap” și recunosc dezastrul de la Dinamo

Alex Couto susține că nu a înțeles importanța pe care clubul Dinamo o are în fotbalul românesc. Acesta îi îndeamnă pe fotbaliștii care și-au depus memoriu, pentru neplata salariilor, să se gândească la ceea ce au produs pentru echipa roș-albă.

„Cred că nu am înțeles foarte bine importanța pe care o are Dinamo în contextul social din România. La nivel sportiv nu am înțeles. Cred că la nivel de direcție sportivă nu am înțeles că Dinamo este un club deosebit. Am făcut greșeli. Pablo Cortacero a înțeles și a făcut public acest lucru. A implementat o metodă spaniolă fără a înțelege ce înseamnă cu adevărat echipa asta. Dinamo are o dimensiune la nivel național mult mai mare decât am crezut! Au venit jucători spanioli, s-au semnat contracte care sunt mai mari decât nivelul lor.

Fotbaliștii care spun că vor să plece în decembrie nu s-au gândit și nu se gândesc la ce au produs pentru club, se gândesc la o situație punctuală, care să le satisfacă dorințele. Nu se gândesc ce obligații au ei aici”, a declarat Alex Couto, pentru sport.ro.

Oficialul lui Dinamo a dorit să puncteze faptul că Pablo Cortacero, reprezentatul investitorilor de la Dinamo, are o abordare greșită față de club. Ba mai mult, acesta este nemulțumit că discuțiile dintre cei doi ajung în spațiul public.

„Pablo Cortacero trebuie să înțeleagă că trebuie să delege oamenii care sunt aici, personalul de aici. E imposibil să gestionezi un club din Spania. El trebuie să se gândească pentru că are un personal calificat în conducere și se poate sfătui cu fiecare membru. E dificil să lucrezi când un președinte nu e prezent, când nu se comunică doar prin telefon. E complicat când fluxul informațiilor nu e controlat.

Dacă eu vorbesc ceva cu patronul, am nevoie de garanția că discuția va rămâne între noi. Eu cred în fapte, faptele spun ceea ce vreau să fac. În ultimele săptămâni, Pablo a greșit cu mesajele pe care le-a transmis. A greșit forma cu care a vrut să comunice, și-a explicat intențiile. Pablo nu trebuia să spună ce are de gând să facă. El e ceea ce face, nu ceea ce spune.

Lumea e supărată, înțeleg faptul că e o situație incomodă: mâine, mâine, mâine, mâine. Nu! Noi facem, nu spunem. Trebuie să liniștim oamenii, să fie conștienți că proiectul ăsta trebuie să meargă înainte, că nimeni n-o să abandoneze. Nu am vrut să renunț la funcție, niciodată n-am vrut asta”, a mai spus Alex Couto.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen