Sorin Cârțu nu crede în antrenamentele individuale! Soluții inedite găsite de președintele Universității Craiova pentru reluarea Ligii 1 cu spectatori

Sorin Cârțu nu crede în antrenamentele individuale! Soluții inedite găsite de președintele Universității Craiova pentru reluarea Ligii 1 cu spectatori
  • Publicat:

Sorin Cârțu a comentat situația în care se află fotbalul, aflat în plină pandemie de coronavirus. Președintele Universității Craiova abia așteaptă reluarea Ligii 1 și consideră că sportul trebuie să reintre în normal, chiar și în condiții dictate de măsuri de protecție.

Totodată, oficialul clubului din Bănie nu crede în beneficiile reale ale antrenamentelor individuale și consideră că acestea sunt minime.

„Nu le putem numi antrenamente, e așa… un soi de ventilație pentru jucători. Că le dai să alerge niște bucăți de 100, de două, nu sunt antrenamente. Nu mă duc pe acolo, nu vreau să intru în contact cu ei, încercăm să avem contact mai puțin, așa e mai bine, am evitat lucrul ăsta”, a declarat Cârțu la Digisport.

Mai mult, fostul jucător al Craiovei Maxima a prezentat ideea sa pentru reluarea Ligii 1 cu spectatori în tribune.

„După mine, ar trebuie să se reia fotbalul, cu niște măsuri luate. Și cu spectatori, ai un stadion de 30.000 de spectatori, care e problema să aduci 3.000 de oameni, la distanță, cu măști, cu mănuși. Populația asta trebuie să se responsabilizeze”, a mai punctat Sorin Cârțu.

Se menține în formă

Ajuns la 64 de ani, președintele lui U Craiova, spune că pandemia de coronavirus nu îl oprește să se mențină în formă și susține că în fiecare zi parcurge câte șase-șapte kilometri pe străzile de lângă locuința sa.

„Fac mișcare pe străzile de lângă casa mea, zilnic. Dar nu alerg, pentru că nu vreau să-mi stric ligamentele pe ciment. Fac plimbări lungi, de 6-7 kilometri, în fiecare seară”, declarase zilele trecute Sorin Cîrțu.

 

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele