Acasa » Fotbal Intern » Șoc în timpul derby-ului Dinamo – Rapid! Alexandru Răuță, luat cu ambulanța de pe teren și dus la spital. „Avea probleme respiratorii!” + Prima reacție a fotbalistului| FOTO

Șoc în timpul derby-ului Dinamo – Rapid! Alexandru Răuță, luat cu ambulanța de pe teren și dus la spital. „Avea probleme respiratorii!” + Prima reacție a fotbalistului| FOTO

Andrei Preotu
Șoc în timpul derby-ului Dinamo - Rapid! Alexandru Răuță, luat cu ambulanța de pe teren și dus la spital. „Avea probleme respiratorii!” + Prima reacție a fotbalistului| FOTO
Alexandru Ilie Rauta dus pe targa spre ambulanta la meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Rapid Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, sambata 23 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Șoc în prima repriză a derby-ului dintre Dinamo și Rapid! Alexandru Răuță a fost urcat în Ambulanță și transportat de urgență la spital, în minutul 63 al meciului. Fotbalistului i s-a făcut imediat un EKG și se așteaptă acum rezultatul acestuia, după ce a acuzat stări de rău, pe finalul primei reprize.

UPDATE. Și Iuliu Mureșan a vorbit despre starea de sănătate a lui Alexandru Răuță. „A avut o stare febrilă, i-au făcut un EKG normal. Ne gândeam să nu fie ceva cardiac. S-a făcut și un test Covid-19 în salvare. A fost negativ. Asta au spus medicii. Acum l-au dus la Floreasca. Avea probleme respiratorii. Era bine, conștient. I s-a pus o perfuzie, era ok. Doar că nu știm cauza febrei”, a spus Iuliu Mureșan, la GSP Live.

UPDATE. Alexandru Dandea a vorbit despre situația lui Alexandru Răuță și a dezvăluit ce i-a spus fotbalistul lui Dinamo în momentul în care a fost scos pe targă de pe teren.

 „M-am dus repede la Răuță, el este vecinul meu. Era puțin amețit, dar mi-a zis că este totul în regulă”, a spus Alexandru Dandea.


Mircea Rednic a rămas perplex atunci când l-a văzut pe Răuță la pământ. Fotbalistului i s-a făcut rău, dar din câte se pare nu este ceva foarte grav.

Alexandru Răuță a fost aproape să marcheze chiar în startul meciului. Mijlocașul a încercat să profite de o eroare a lui Dragoș Grigore, însă portarul Moldovan a respins cu piciorul șutul acestuia.

Panică în „Ștefan cel Mare!” Alexandru Răuță, luat în Ambulanță chiar pe gazon

Alexandru Răuță n-a mai putut continua duelul cu Rapid, iar în „Ștefan cel Mare” a fost iar panică, suporterii amintindu-și de modul în care și-a pierdut viața Patrick Ekeng, într-un meci cu Farul lui Gică Hagi.

Mijlocașul, care a fost aproape să marcheze în derby-ul de sâmbătă, a acuzat probleme de respirație și a ajuns la Spitalul Floreasca, acolo unde urmează să facă investigații amănunțite.

Inițial, Răuță a primit îngrijiri medicale în ambulanță, la marginea terenului. În minutul 63 al meciului, jucătorul lui Dinamo a fost transferat într-o altă ambulanță și dus la spitalul Floreasca, aflat chiar lângă stadion.

Deocamdată, cert este că Răuță, care a acuzat și stări febrile, nu ar fi infectat cu COVID-19. Fotbalistului i s-a făcut imediat un test rapid, iar acesta a ieșit negativ.

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a fost înlocuit cu Cosmin Matei.

Dinamo – Rapid | Echipele de start

  • Dinamo: Iliev –  Sorescu, Pinto, Grigore, Radu – Itu, Răuță, Espinosa – Torje, Ivanovski, Măgureanu
    Rezerve: Eșanu, Ehmann, Giafer, Filip, Matei, Bordușanu, Neicuțescu, Vestenicky, Bani
  • Rapid: Moldovan – Săpunaru, Dandea, Grigore, Iordache – Crepulja, Albu – Stahl, Sefer, Hlistei – Bălan
    Rezerve: Drăghia, Nastos, Moise, Carnat, Filie, FLorica, Alami, Bnou Marzouk, Ioniță

Duelul dintre Dinamo și Rapid, transmis Live Video Online pe prosport.ro, a fost întrerupt în jur de trei minute.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]