Situație incredibilă: Dinamo îl ia pe Diego Capel și îl imprumută să joace în Liga 1 | EXCLUSIV

Situație incredibilă: Dinamo îl ia pe Diego Capel și îl imprumută să joace în Liga 1 | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo n-a fost convinsă de calitățile lui Diego Capel, iar fostul star de la Sevilla a primit o propunere incredibilă, după cum a aflat ProSport: să fie împrumutat în primă fază la Academica Clinceni.

Ilie Poenaru ar urma însă să fie obligat să-l titularizeze pe Capel, conform surselor ProSport. Altfel, Dinamo n-ar accepta ca jucătorul să fie împrumutat la Clinceni.

Dinamo vrea să-l împrumute pe Diego Capel la Clinceni

De câteva zile, conducerea lui Dinamo se află în discuții cu Academica Clinceni pentru a-l împrumuta la formația ilfoveană pe Diego Capel, în cazul în care Dinamo se hotărește să-l semneze. Cosmin Contra a spus spaniolilor că nu îi garantează lui Capel postul de titular, după perioada petrecută la antrenamentele formației din Ștefan cel Mare.

Diego Capel a făcut spectacol la Sevilla, a fost printre cei mai buni jucători din La Liga, însă spaniolul a jucat ultima oară în Malta, la modesta Birkirkara.

„Nu ştiu dacă Diego Capel este cel de atunci, cu frânele alea, cu calităţile alea. La ce calităţi avea, putea fi altfel cariera lui”,a afirmat Sorin Cîrțu.

”Diego Capel? A jucat contra Urziceniului. Să ai așa un jucător în România… Și cu experiență internațională, și în La Liga. L-am văzut la Sevilla foarte mult. E un fotbalist excelent”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Conducerea lui Dinamo vrea să îi ofere 14.000 de euro pe lună lui Diego Capel. Suma de 10.000 ar urma să fie plătită de  Dinamo, în timp ce spaniolul ar primi încă 4.000 de la Clinceni.

Ilie Poenaru se pare că ezită să dea un răspuns pozitiv, mirat de faptul că Diego Capel nu l-a convins pe Contra la antrenamentele lui Dinamo.

„Nu, deocamdată nu am luat o decizie în privința lui Diego Capel. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla”, a spus Cosmin Contra înaintea meciului pe care Dinamo urmează să îl joace cu UTA, în etapa a 5-a din Liga 1.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…