Situația scapă de sub control la Rapid. „Eu respect legea și nu am cedat presiunilor patronului”, acuză administratorul, care afirmă că Moraru i-a cerut să nu plătească impozitele! Contraatacul lui Moraru a eșuat

Acuzații foarte grave, cu implicații penale, îl vizează pe afaceristul Valerii Moraru, patronul Rapidului, despre care administratorul special Radu Birlică spune că face presiuni asupra sa pentru a-l determina să încalce legile! Numit în funcție acum câteva luni de acționarul majoritar al giuleștenilor, Radu Birlică a declarat, pentru ProSport, că Moraru vrea să-l demită pentru că nu a fost de acord să comită ilegalități.
Situația scapă de sub control la Rapid. "Eu respect legea și nu am cedat presiunilor patronului", acuză administratorul, care afirmă că Moraru i-a cerut să nu plătească impozitele! Contraatacul lui Moraru a eșuat

Acuzații foarte grave, cu implicații penale, îl vizează pe afaceristul Valerii Moraru, patronul Rapidului, despre care administratorul special Radu Birlică spune că face presiuni asupra sa pentru a-l determina să încalce legile! Numit în funcție acum câteva luni de acționarul majoritar al giuleștenilor, Radu Birlică a declarat, pentru ProSport, că Moraru vrea să-l demită pentru că nu a fost de acord să comită ilegalități.

Unul din acționari a boicotat ședința convocată de Moraru. Patronul n-a mai putut lua nicio măsură

Ar fi vorba, potrivit administratorului, despre faptul că nu a „acoperit” datoria de 100.000 de euro pe care ProSport a aflat că o are directorul sportiv Dinu Gheorghe către Rapid, dar și despre refuzul de a tergiversa plata taxelor către stat.

O primă tentativă de a-l debarca pe administrator a avut loc miercuri după-amiază, când Moraru a convocat o Adunare Generală a Acționarilor (AGA) extraordinară. Încercarea a eșuat, conform informațiilor aflate de ProSport, deoarece unul dintre acționari a boicotat ședința. Conform legii, hotărârile AGA extraordinare sunt valabile doar dacă participă toți acționarii. Moraru n-a reușit să îi strângă pe toți cei cu drept de vot. „Domnul Moraru vrea să mă revoce pentru a se răzbuna. Aștept cu interes motivarea dânșilor, atât timp cât eu mi-am îndeplinit obligațiile către club. Mi s-a reproșat că am confirmat datoria lui Dinu Gheorghe și că am depus cele două bilete la ordin în bancă”, a declarat pentru ProSport administratorul Birlică.

Fraza-cheie care a detonat bomba: „Am depus în bancă două bilete la ordin în valoare de 588.945 lei”

Valerii Moraru ar fi luat însă decizia definitivă de a scăpa de administrator când a aflat că acesta a depus în bancă bilete la ordin garantate de firma sa, Azuga Waters, pentru a plăti impozitele Rapidului către stat. În ciuda demersurilor făcute de ProSport, soții Valerii și Violeta Moraru, care sunt acționarii principali ai Rapidului, nu au dorit să dialogheze despre situația de la club.


Soții Violeta și Valerii Moraru trebuie acum să acopere cele două bilete la ordin în valoare de aproape 590.000 de lei depuse
în bancă în contul datoriilor făcute de Rapid la Fisc în ultimele luni. FOTO: Mediafax

Administratorul special, în schimb, a dezvăluit că Moraru a încercat să-l determine să nu facă plățile la buget cuvenite impozitelor pe salarii: „Eu respect legea și nu am cedat presiunilor patronului. Am depus la bancă două bilete la ordin în valoare de 588.945 de lei, obligațiile bugetare din mandatul meu. În ciuda dificultăților și a presiunilor, statul trebuie plătit. Eu mă aștept ca și dânșii, domnul și doamna Moraru, fiind investitori adevărați, să aducă bani pentru a plăti și impozitele la stat, și salariile jucătorilor, și contractele antrenorilor. Pentru buna desfășurare a activității în club. Ei fiind acționarii majoritari aici. Eu sunt ferm convins că familia Moraru va face toate eforturile să scoată clubul din insolvență și să-l ducă în Liga 1″.

Datorii de 17.754.712 lei făcute în doar doi ani și jumătate

Scandalul a izbucnit la Rapid după ce ProSport a scris, luni, despre datoria de aproape 100.000 de euro pe care o are directorul sportiv Dinu Gheorghe, bani rezultați din avansuri făcute în perioada 2011-2012 și nedecontate. Dinu Gheorghe a negat vehement, iar Valerii Moraru a afirmat că ar fi vorba de o eroare în contabilitate apărută din neglijența casierei, datoria fiind de fapt o primă de obiectiv. Patronul ne-a precizat că există un audit la Rapid și că eroarea va fi remediată. Lucrurile sunt însă mai complicate, pentru că această primă de obiectiv invocată de Moraru pare inexplicabilă. În sezonul 2009-2010, Rapid a ratat toate obiectivele posibile (locul 7 în clasament, eliminată în „optimile” Cupei României, nu s-a calificat în competițiile europene). De asemenea, mai multe surse au afirmat pentru ProSport că nu se face niciun audit la Rapid în acest moment.

Datoria de 100.000 de euro a lui Dinu Gheorghe figurează însă în raportul întocmit și înaintat către instanță de către administratul judiciar, deci este reclamată oficial de club. Atât Aurel Brihac (administratorul judiciar al Rapidului, club aflat în insolvență), cât și Radu Birlică (administratorul special) au confirmat existența creanței și au afirmat, pentru ProSport, că aceasta, odată prinsă în contabilitate, nu poate fi nici modificată, nici ștearsă în vreun fel, cu atât mai puțin transformată în primă de obiectiv.
Din acest punct, în club a început războiul. Valerii Moraru i-a reproșat administratorului Radu Birlică faptul că nu a mințit când a fost întrebat de ProSport despre datoria lui Dinu Gheorghe. Ulterior, tensiunile s-au agravat, Birlică menționând că Moraru îl presează să nu facă plățile obligatorii către bugetul de stat, în valoare de aproape 600.000 de lei. Datele scadente sunt 3 și 10 mai. Pe 20 mai urmează înfățișarea la tribunal, în fața judecătorului sindic, care trebuie să decidă dacă Rapid intră în faliment sau nu. Datoriile totale acumulate de când s-a intrat în insolvență sunt de 17.754.712 lei.

În paralel, echipa (cu jucători neplătiți de aproape trei luni) a coborât pe locul 2 în Seria I a Ligii 2. Pentru giuleșteni este vitală revenirea pe primul loc, care asigură promovarea directă. Poziția a doua ar trimite la meciurile de baraj, o cale mult mai grea de a ajunge în Liga 1. „La ora aceasta, părerea mea este că echipele din prima ligă sunt clar superioare valoric oricărei formații din Liga 2„, a comentat joi la ProSport Live patronul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime. De aceeași părere sunt și alți conducători de cluburi din play-out-ul Ligii 1 cu care a discutat ProSport în ultimele săptămâni. Aceștia nu par să-și facă mari griji în privința unui eventual baraj de supraviețuire, indiferent de adversara care va veni din Liga 2.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro