Sistemul l-a făcut să se răzgândească!** Lupescu a renunțat la ideea de a deveni „Nașul” fotbalului românesc: „Nu pot face aici ce fac la UEFA”

Sistemul l-a făcut să se răzgândească!** Lupescu a renunțat la ideea de a deveni
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu câțiva ani, Ionuț Lupescu era cel mai aprig contestatar al lui Mircea Sandu și dorea să îi ia locul acestuia la șefia FRF. În timp, a fost cooptat în staff-ul federal și apoi i s-a ivit șansa de a face parte din conducerea UEFA. În prezent, cel supranumit „Kaiser-ul” și-a schimbat optica la 180 de grade după ce a cunoscut starea de lucruri la nivel local și la nivel european și mărturisește că nu se mai gândește să preia frâiele fotbalului românesc.

„Îmi place mult la UEFA, pentru că acolo simt că sunt într-o fabrică în care se construiește, pe când în România încă nu se vrea acest lucru. Aș vrea să văd aici o competiție serioasă, talente cât mai multe care să dorească să facă pasul către fotbalul mare. Nu există academii federale. Fotbalul românesc nu poate să stea doar în academii private ca a lui Hagi. De aceea, în acest moment nu mi-aș dori să fiu președinte la FRF. Am fost acolo, când am văzut că nu se doresc ideile mele, am plecat. Mă simt bine cu ceea ce fac și mai sunt legat de UEFA încă doi ani. Nu știu ce va fi în viitor”
, a spus Lupescu la Fanatik Show, pe DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen