Mircea Lucescu traversează o situație medicală critică. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar printre cei care i-au transmis un mesaj de susținere se numără și Simona Halep.
Fosta lideră mondială a vorbit despre starea antrenorului și a declarat că, în astfel de momente, sportul trece pe plan secund, iar sănătatea devine prioritară.
Simona Halep a declarat că urmărește cu atenție veștile despre starea lui Mircea Lucescu și a transmis un mesaj de încurajare.
„Îmi pare tare rău, sunt la zi cu tot ce se întâmplă cu dânsul. Îi doresc multă sănătate. Uneori vine momentul să spunem stop sportului. Știu că pasiunea dumnealui pentru fotbal este foarte mare și îl înțeleg, dar acum prioritatea este sănătatea. Suntem cu toții alături de el”, a spus sportiva pentru AS.
Fostul selecționer este internat la Spitalul Universitar, iar starea sa, considerată critică de conducerea spitalului, este atent monitorizată de medici. Amintim faptul că aritmiile sale au devenit severe în timpul nopții trecute, iar medicii de la spitalul bucureștean l-au trecut la secția de ATI.
„Pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie”, se arată în comunicatul oficial.
Nu doar Simona Halep a reacționat. Mai mulți sportivi și reprezentanți ai fotbalului românesc și-au exprimat solidaritatea față de Mircea Lucescu.
Echipa națională a României a transmis, la rândul său, un mesaj public, în care a vorbit despe cel care a influențat generații întregi de jucători:
„ Există uneori momente în fotbal când scorul de pe tabelă nu mai contează, iar singura victorie pentru care luptăm este cea a vieții. Astăzi e unul dintre acele momente, iar gândurile noastre, ale tuturor, se îndreaptă către omul care a modelat destine, a construit generații și a pus România pe harta mare a fotbalului mondial.
Suntem o echipă, o singură inimă, iar inima aceasta bate astăzi pentru dumneavoastră! Dorim să putem să vă transmitem toată energia și forța de care aveți nevoie. Luptați, domnule Lucescu!” a scris FRF.