Simbolul Rapidului a plecat de la echipă, după ce a discutat cu patronul: „Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat. Mi-a zis că s-a făcut”

Simbolul Rapidului a plecat de la echipă, după ce a discutat cu patronul: "Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat. Mi-a zis că s-a făcut"
Sursa foto: sportpictures

După 15 ani, Vasile Maftei a dezvăluit cu lux de amănunte cum s-a produs de echipa de suflet, Rapid, pentru a semna cu Unirea Urziceni. Discuția purtată cu George Copos l-a determinat să facă acest pas.

Fostul fundaș central a ajuns astfel sub comanda lui Dan Petrescu, antrenorul de atunci al ialomițenilor. S-a întâmplat în vara anului 2009, imediat după cucerirea titlului.

Vasile Maftei a plecat de la Rapid după o discuție cu George Copos

Contactat de Meme Stoica – cel care se afla în conducerea Unirii Urziceni – , Maftei a transmis inițial că va accepta propunerea doar în cazul în care cele două cluburi vor ajunge la o înțelegere. Credea cu tărie că Rapid nu-l va ceda și nu mică i-a fost mirarea când a aflat cum au stat lucrurile, de fapt.

Potrivit spuselor sale, dacă George Copos i-ar fi cerut să rămână ar fi făcut-o fără să stea pe gânduri. Acesta nu a făcut, însă, altceva decât să-i confirme că transferul e ca și făcut.

„Meme Stoica m-a sunat să vin la Unirea Urziceni. I-am spus că vin dacă cei din conducere vor să mă vândă, dar eram ferm convins că Rapid nu mă lasă să plec. Am avut o dezamăgire că m-au vândut, mi s-a părut că prea ușor. Nici nu m-au sunat, s-a făcut direct transferul.

 

Nici nea Viorel Hizo nu știa. M-au sunat Meme și Dan Petrescu: «Vezi că s-a făcut, au semnat acordul de transfer. Mai trebuie să semnezi tu contractul» Am avut o zi la dispoziție să mă gândesc. Am așteptat un telefon, dar nu m-a sunat George Copos. Am pus eu mâna pe telefon și l-am sunat. Mi-a spus că s-a făcut și așa am plecat de la Rapid. Dacă îmi spunea să rămân, normal că rămâneam”, a declarat Vasile Maftei, la podcastul lui Costin Deșliu.

Motivul pentru care Dan Petrescu nu a avut succes la Rapid

Printre altele, fostul căpitan al Rapidului a vorbit și despre scurtul mandat al lui Dan Petrescu pe banca echipei, dezvăluind principala cauză pentru care rezultatele nu au fost cele așteptate: încercarea de a implementa un stil de joc bazat pe forță.

„(De ce n-a reușit Dan Petrescu la Rapid?) Rapid avea un stil de joc mai ofensiv. Ajungeai la finalizare, aveai multe ocazii, nu încercai să duci mingea direct, ci printr-o posesie. Aveai jucători tehnici, peste medie.

 

Dan Petrescu a încercat să implementeze alt stil mai direct, mai pe forță, bazat mai mult pe factorul fizic. În perioada de pregătire am încărcat foarte mult, s-au și accidentat mulți jucători pentru că metodele de pregătire au fost altele. Asta s-a întâmplat, a fost vorba doar de stil. Cred că nu s-a pliat pe filosofia clubului”, a spus Maftei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]