Constantin Budescu semnează astăzi cu noul club: „Suntem obligați! Transferuri nu vor mai fi, doar el”

Constantin Budescu semnează astăzi cu noul club: „Suntem obligați! Transferuri nu vor mai fi, doar el”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Constantin Budescu va deveni de azi jucătorul echipei Petrolul Ploiești, grupare care a adunat după trei etape doar un singur punct în Superliga.

Fostul internațional a lipsit de pe teren o perioadă îndelungată, deoarece a suferit o ruptură de tendon în partida FC Voluntari – Farul din 2 aprilie 2022. Budescu a părăsit terenul, la vremea respectivă, în minutul 37 pe targă, accidentat.

Constantin Budescu a jucat însezonul trecut în zece partide pentru FCSB, reuşind un gol. La 6 ianuarie 2022, el şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea bucureşteană, iar peste 10 zile a semnat cu FC Voluntari.

Semnează azi Budescu? Oficialii de la Petrolul sunt siguri: „Suntem obligați să avem un tabel de 25 de jucători. Transferuri nu vor mai fi, doar el”

Acum este liber de contract, revenit după accidentare, iar oficialii din Ploiești pretind că au obținut acordul fotbalistului.

”Trebuie să știe toată lumea că suntem obligați să avem un tabel de 25 de jucători. Transferuri nu vor mai fi, în afară de Budescu. El va semna mâine (n.r. – luni)”, a declarat Costel Lazăr pentru Sport.ro.

De asemenea, petroliștii vor încerca să-l aducă și pe Felix Matheus, jucător din Insulele Capului Verde, fotbalist care se chinuie să-și rezilieze contractul cu falimentara Gaz Metan Mediaș.

”(n.r – despre transferul lui Felix Mathaus) O să ne adresăm comisiilor federale. El s-a îndreptat împotriva Gazului la FIFA, dar e o procedură de durată și vom solicita comisiiilor noastre să constate că nu mai aparține de nicio echipă și se poate legitima. Sper ca săptămâna asta să rezolvăm”, a continuat Costel Lazăr.

Ce a realizat până acum Constantin Budescu?

Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 32 de ani a mai jucat pentru formaţiile Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, Dalian Yifang, Al Shabab şi Damac FC, ultimele două din Arabia Saudită.

Jucătorul anului 2017 în România, Budescu are în palmares titlul de campion, Cupa şi Super Cupa României, toate cu Astra Giurgiu.

El a fost selecţionat de 16 ori la echipa naţională a României, pentru care a marcat cinci goluri şi are 40 de partide în cupele europene, în care a reuşit să puncteze de 13 ori.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele