„Școala vieții”, mai tare decât școala de antrenori. Cea mai discreditată meserie din fotbal. Când „A1” este doar o inscripție pe un trening, ce mai contează culorile? Vlad Măcicășan scrie despre „patronii care nu dau doi bani pe această meserie”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Asistăm la vremuri în care meseria de antrenor principal este mai discreditată decât a fost vreodată, în tot fotbalul românesc. Omul în jurul căruia trebuie să graviteze tot ce se întâmplă la o echipă, cel care ar trebui să fie gânditorul, strategul, cel care se impune cu „mână de fier”, care creează conexiunile cu jucători și între jucători, care întreține o atmosferă de performanță și care are decizia în mână. Acest om nu mai există la FCSB, iar pericolul este că Gigi Becali creează un trend, care devine tot mai copiat și de alți patroni de la noi, până la cel mai mic nivel.

În viziunea multor finanțatori, antrenorul este doar persoana prin care ei își impun ideile. Un om de legătură, un simplu angajat dispus oricând să asculte și să aplice spusele patronului. Practic, cel care dă banii la echipă consideră că este un antrenor mai bun decât antrenorul. Se folosește de faptul că îl plătește pentru a avea mereu argumentul cel mai solid, în orice schimb de păreri. Asta înseamnă că acești patroni nu dau doi bani pe meseria de antrenor. Nu dau doi bani pe cursurile făcute de aceștia, pe viziunea lor în fotbal și le îngrădesc posibilitățile de a-și impune ideile tactice. Ei exclud din start posibilitatea de a lăsa echipa în mâinile acelui om, bazându-se pe doar pe competențele lui, pentru că îl cred mai puțin competent decât ei.

Dacă am fi avut o asemenea gândire și în fotbalul mondial nu ar mai fi existat filosofia lui Guardiola, nici organizarea lui Mourinho sau fotbalul efervescent a lui Klopp. Nu ar mai fi existat nici catenaccio, nici tiki taka și nici fotbalul total. Pentru că, în România, Gigi Becali a lansat un trend în care meseria de antrenor este luată în derâdere. Antrenorul tinde să devină doar acel angajat, care dispune de un fluier, care aranjează copetele și are tot timpul telefonul sau ceasul inteligent cu bateria încărcată, așteptând să primească noile ordine. Nu este suficient ca acesta să fie „A1” doar pe treningul cu care vine la antrenamente. Autoritatea nu se câștigă cu un trening.

Denis Alibec trebuie să ia decizia. A primit oferta

17:59

Poli Timișoara, aproape să transfere un fost jucător de la FCSB! Fotbalistul negociază la club

17:28

Să nu ne mințim! Promovarea unui secund în funcția de principal nu are nicio legătură cu viziunea conducătorilor. Aici nu este vorba de geniu managerial care găsește un lider într-un fost translator, cum era Mourinho sau într-unul abia trecut de adolescență, cum e Nagelsmann. Aici este vorba doar de supunere și de lipsa pretențiilor din contract. Ideea că „aproape oricine poate să antreneze” este periculoasă pentru viitor. Un viitor în care cluburile românești se vor lupta cu antrenori adevărați. FCSB n-a obținut performanțe europene cu un fost secund apărut de nicăieri, Unirea Urziceni sau CFR n-au făcut puncte în grupele Champions League cu un novice și nici Rapidul n-a ajuns în sferturile UEFA cu un om fără autoritate pe bancă. Bogdan Andone spune că nu îi place conceptul de „yes, man!”, dar paradoxul este că va lucra cu un patron care apreciază tocmai acest concept la antrenorii pe care îi angajează.