Dispariția lui Jorge Costa a fost una care l-a dat peste cap și pe Răzvan Pleșca, fostul elev al portughezului din perioada în care acesta a pregătit-o pe Gaz Metan Mediaș.
Deși la Mediaș a ajuns în urmă cu aproape cinci ani o veritabilă vedetă, Pleșca susține că fostul fundaș a fost un om extrem de modest, fără nicio urmă de aroganță.
După ce a pregătit-o pe CFR Cluj, Jorge Costa a avut o altă aventură în România, atunci când a ales să vină la Gaz Metan, în perioada în care medieșenii se aflau în primul eșalon.
Fost jucător important al echipei din Mediaș, Răzvan Pleșca și-a adus aminte de colaborarea cu Jorge Costa, care a plecat în lacrimi din România.
La vremea respectivă, sosirea lui Jorge Costa la Gaz Metan a fost anunțată în exclusivitate de ProSport. Fostul mare apărător a venit la Mediaș în locul lui Dusan Uhrin jr, dar n-a stat nici măcar o jumătate de an, în condițiile în care a primit o ofertă de la Farense și a avut posibilitatea să revină în Portugalia.
„Sunt șocat de vestea pe care am primit-o! Mai ales că atunci când a fost la Gaz Metan era sănătos, nu avea probleme. Am ținut legătura în ultima perioadă cu antrenorul lui de portari pe care l-a avut la Gaz Metan. A fost patru luni la Mediaș, în ultimul meu sezon ca fotbalist”, și-a adus aminte Răzvan Pleșca, pentru ProSport.
„De la Mediaș a plecat pentru că a primit o ofertă din Portugalia, altfel ar mai fi stat. I-au dat lacrimile atunci când s-a despărțit de noi, pentru că s-a atașat foarte mult de jucătorii de la Gaz Metan”, a completat Pleșca.
Deși a fost obișnuit cu condiții excelente, mai ales în cariera de fotbalist, Jorge Costa a locuit într-un sat, atunci când a acceptat oferta celor de la Gaz Metan.
Astfel, portughezul și-a petrecut timpul liber și în Dârlos, un sat aflat foarte aproape de Mediaș, la doar zece minute de stadionul care se umplea la marile meciuri cu FCSB, Dinamo și Rapid.
„Nu pot să vorbesc despre cum a revoluționat fotbalul la Mediaș, mai ales că a stat puțin și eu eram portar. Dar m-a impresionat modestia lui Jorge Costa, caracterul lui, asta chiar dacă a fost marele jucător al lui Porto și al naționalei Portugaliei. Țin minte că locuia lângă Mediaș, mai exact la Dârlos, într-un sat aflat la zece minute de stadion”, a dezvăluit Pleșca, cu referire la tehnicianul care a fost și pe banca formației Braga, adversara celor de la CFR Cluj de joi, din preliminariile Europa League.
Între timp, după despărțirea de Jorge Costa, Gaz Metan a dispărut de pe „harta” importantă a fotbalului românesc. Clubul a trecut prin probleme serioase, iar orașul nu mai are echipă nici măcar la nivelul eșalonului secund. Prin urmare, cei mai mulți dintre medieșeni merg la meciurile celor de la Hermannstadt, echipă care a reușit să prindă finala Cupei României în sezonul precedent.