În partea a doua a dialogului cu ProSport, Florin Axinia, fostul atacant emblematic al Ceahlăului, vorbește despre începuturile sale în fotbal, implicarea în scenariile Cooperativei și cum a renăscut după marea cumpănă a vieții traversată în 2008. ”Șansele să se repete atacul cerebral sunt mari, dar nu poți să te gândești doar la asta. Maximum de efort permis e să mă plimb ca un pieton”, sună mărturia tulburătoare a lui Florin Axinia despre a doua lui viață. Despre ce a comentat în prima parte a interviului: ”La FRF e dictatură. Burleanu e din același film cu Mircea Sandu. S-au schimbat doar actorii. Când prinzi ciolanul, nu-i mai dai drumul”. A realizat o radiografie dură a fotbalului românesc, fiind revoltat de modul în care se constituie loturile naționale de juniori: ”Am văzut cum se fac selecțiile prin țară”.
Florin, provii dintr-o familie numeroasă, șase frați, cum au receptat părinții aplecarea spre fotbal, a ta, a lui Iulian Axinia I?
Mama n-a călcat niciodată pe stadion. Ne-am tras unul pe altul. Eram talentați, ne-a plăcut. Trebuia însă să fim atenți și la școală, că nu prea găseai înțelgere printre profesori. Dar am crescut în acest spirit sportiv. Inclusiv mezinul Ciprian a jucat la tineretul lui Dinamo.
Iulian pe unde mai e?
Trăiește în Italia de mulți ani. Lucrează în construcții. Ne mai vizităm reciproc atunci când timpul ne permite.
Cei mai buni amici de la Ceahlăul au fost Solomon, Nemțanu, Iencsi, Atomulesei, Tibi Șerban. Veneam cu plăcere la fiecare antrenament datorită atmosferei. Pe lângă valoarea lotului, a contat și asta la creșterea unei echipe frumoase”, Florin Axinia pentru ProSport
E adevărat că jucai fără apărători?
Da, din cauza musculaturii proeminente a gambelor. Le puneam și apoi le scoteam discret după controlul arbitrilor. Nu mi-era teamă de accidentări, chiar dacă în acea perioadă se juca destul de tare. Încasai un galben doar dacă rupeai vreun picior. Exista însă respect între jucători.
Obișnuiai să-i mai păcălești pe arbitri la penalty-uri?
Eu mai puțin. Specialiștii erau Marc și Enache. Arbitrii dădeau un 10 la sută pentru gazde.
La Piatra, grație lui Ștefan, se mai urca spre 40 la sută!
Se făcea asta peste tot pe unde se putea. Era un arbitru de la Cluj care, când ieșeai pe teren, îți spunea direct să nu te forțezi, că urmează să câștige ceilalți.
Mergem spre celebrul meci cu Austria Viena din Intertoto, 2-2 acasă, când a ieșit marele scandal al ”folcloristelor”. Cum a primit vestiarul toată povestea asta?
Noi, jucătorii, habar n-aveam! Am aflat mai târziu. Ni se părea la un moment dat că se face chiar un caz prea mare. S-a lăsat însă cu cinci ani de interdicție de participare în cupele europene, iar asta a durut. Sunt convins însă că, pe plan intern, cam toți procedau la fel la protocoale. Arbitrii veneau cu o zi înainte, îi preluau gazdele, bănuim cam ce se întâmpla.
L-ați certat atunci pe patron? Ce mai face? Știu că e nașul tău de cununie.
Nu l-am certat. Acum e bine. Are problemele lui, dar mai iese la o plimbare prin oraș, la un fotbal.
Tu mai joci pe la old-boys?
Nu. Am probleme cu spatele, nici nu știu exact despre ce e vorba, că n-am identificat exact din analize. Prefer să stau în banca mea.
Presupun însă că e și o temere legată de anevrismul din 2008, care a fost la un pas să-ți fie fatal, nu?
În mod normal, maximum de efort pe care am voie să-l fac e să mă plimb precum un pieton. Dar nu prea am ascultat și m-am apucat de nebun de mișcare chiar după operație. Șansele să se repete sunt mari, însă nici nu poți sta închis și să te gândești numai la asta.
Merg la controale din doi în doi ani. Mai simt dureri de cap când se schimbă vremea, când mă enervez. Iau două-trei pastile și-mi revin”, Florin Axinia pentru ProSport
Te-ai născut cumva a doua oară!
Cam așa! N-aș dori nimănui să sufere cum au suferit eu. Ceva teribil de greu! Mi-am pierdut cunoștința vreo jumătate de oră, m-am trezit cu dureri fantastice de cap. Am intrat în panică, fiindcă nu știam ce se întâmplă. Am avut un mare noroc, fiindcă mulți s-au dus după astfel de episoade.
Și ai avut probabil și șansa unor medici capabili!
Exact. La spital chiar povesteam cu cei de acolo că, inițial, noi căutam o variantă de doctor prin străinătate și, de fapt, la Iași e unul dintre cele mai bune centre din Europa. Dar așa suntem noi croiți: să ne uităm întâi peste hotare!
Mi-a trebuit un an să mă repun pe picioare. Primul lucru despre care l-am întrebat pe medic după ce am ieșit din spital a fost dacă pot juca tenis cu piciorul. Mi-a zis că e OK. N-aveam stare fără minge. Am jucat până pe la 43 de ani, aproape în fiecare zi”, Florin Axinia pentru ProSport
În 2006, unul dintre oamenii foarte apropiați clubului, Gelu Crăcană, a realizat un tricou imens de-al tău, cu care a intrat în Cartea Recordurilor. Te-a lăsat cu gura căscată, nu?
Eram în spital. L-a întins peste toată tribuna când am fost operat. A însemnat, de fapt, un gest de protest pentru faptul că Ceahlăul nu mi-a organizat un meci de retragere, care n-a existat nici până în ziua de azi.
Te-ai simțit rănit de această indiferență?
În România e o lipsă de respect totală față de foștii jucători. Nici măcar un abonament n-am primit din partea clubului, ca un minim gest de apreciere pentru munca mea în slujba Ceahlăului. Sunt mulți tineri care habar n-au de meciurile cu Juve, cu Mallorca, de victorii importante adunate împotriva granzilor din Liga 1. Mai aud câteodată? ”Băi, dar ce-ați jucat voi atunci, că funcționa Cooperativa?”.
Și n-au dreptate?
E un paradox la mijloc. Vremurile erau tulburi pe plan intern, dar Steaua juca în Champions League, Dinamo avansa binișor în Europa, Bistrița bătea Fiorentina, noi eliminam Mallorca și ne luptam de la egal la egal cu Juve. Mai pupăm noi azi așa ceva? Dar nici nu știi cum e mai bine!
Apropo de Cooperativă: cum te simțeai pe teren când știai că joci într-un meci aranjat?
Sincer vă spun: erau foarte rare situațiile astea! Sau poate nu le știam eu. Dar simțeam dacă era ceva anormal. Îți dai seama când un coleg trădează. De exemplu, a fost un meci cu Rapidul în București când doi-trei coechipieri mi s-au părut în neregulă. Am ridicat tonul la pauză, am intrat în ei la vestiare și s-a schimbat treaba. Nu neg existența blaturilor, dar mă contrariază fățărnicia unor jucători care au plecat pe afară și pe urmă tot comentau ce se întâmplă prin România, de parcă nu din acest fotbal au prins contracte bune peste hotare.
Când mai era câte un meci aranjat, antrenorul era cel care anunța de obicei pe toată lumea ce se întâmplă. Mă refer la reciprocitățile care funcționau”, Florin Axinia pentru ProSport
Ai în minte cel puțin un blat jucat la Ceahlăul?
Da. Mulți nu recunosc, dar, în 2004, Ceahlăul – Dinamo 0-0 din ultima etapă trebuia să se termine cu victoria noastră, însă n-a ieșit. A ratat Alexa și un penalty. Am retrogradat. Oricum nu ne salvam, pentru că Bacăul bătuse la Galați și nu mai aveam cum să-i depășim.
Mă așteptam să-mi spui despre Ceahlăul – Dinamo 1-2 din 2002, când a ieșit un imens scandal, cu dosarul ajuns pe la comisii, dar u batista pe țambal la final!
N-am fost deloc implicat atunci. Mi-aduc aminte doar că am mers la comisii și au fost într-adevăr multe discuții. Nu cunosc alte detalii. Debandada generală din fotbalul românesc o văd însă și mai în spate în timp. E vorba despre faptul că nu știm să producem jucători. Noi, ca națiune, aveam un stil: ne apăram bine, ne organizam pentru recuperare pe poziții favorabile și plecam pe contraatac. Sigur, făceam asta într-o vreme și grație unor jucători de excepție, preum Hagi, Dumitrescu sau Adi Ilie. Dar acum vrem să jucăm ca Spania, Italia sau Germania, deși nu putem. Nu există o concepție unitară de genul că trebuie să producem atacanți sau fundași după modelul X.
Naționala de azi ce-ți mai spune?
Îmi spune că, fir-ar să fie!, nu suntem în stare de ani de zile să găsim un fundaș dreapta după Contra și un atacant. Dai o idee de sus, mergi și discuți la cluburi, supervizezi niște selecții, dezvolți un plan coerent. FRF a făcut un program pentru juniori, dar nu vezi pe nimeni în teritoriu să asiste, să explice, aici faci bine, aici – rău. În schimb, facem o grămadă de cursuri, vorbe generale, nimic în profunzime. Nu e-n regulă!
Criza de jucători se adâncește și pentru că s-a extins râca între LPS-uri și cluburile private, între cei mici și cei mari. Ar trebui să intervină cineva pentru a spune stop”, Florin Axinia pentru ProSport
O experiență-flash la FC Național, în 1998, singura ta ”evadare” de la Ceahlăul. Cum a fost?
Fotbalistic, o experiență frumoasă, dar Bucureștiul nu mi-a plăcut. Prea aglomerat pentru gusturile mele. Și prea mulți oameni fățarnici. Sunt un tip mai comod, îmi place să stau aproape de familie, iar la Piatra Neamț eram obișnuit să mă iubească lumea. Iar cu Florin Marin pe bancă a lipsit un declic între el și vestiar, fiindcă era un tip mai dur.
Dar măcar la FC Național ai prins cel mai mare salariu din carieră?
Nu. La Ceahlăul – 1.800 de dolari pe lună. Cred că azi și pe la Liga 3 încasezi banii ăștia. Dar valoarea bunurilor era alta atunci. Mai compensai cu prime, care ajungeau pe la 300-400 de dolari. Exista însă un sistem de amenzi și bonusuri de așa natură încât dacă luai bătaie acasă de la FC Argeș, să zicem, adică un adversar nu foarte puternic, trebuia apoi să învingi de două ori în deplasare ca să vii pe zero.
Te-ai considerat un om împlinit financiar la finalul carierei?
N-am strâns o avere. Aveam la un moment dat o afacere cu soția în industria HORECA, din care scoteam bani cât să fim liniștiți. Și n-am fost niciodată un mare cheltuitor. Am preferat să investesc într-o casă decât să cheltui. Am ajuns acum la șaptea casă: am mai construit, am cumpărat, am vândut. Și nici cu mașinile nu mă dau în vânt după ceva ieșit din comun. Conduc în prezent un BMW X3 doar pentru că locuiesc într-o zonă mai greu accesibilă și am nevoie de 4×4.
Ai vorbit mai devreme despre faptul că n-ai avut parte nici până acum de un meci de retragere. Pe cine ți-ar plăcea să ai lângă tine la un astfel de eveniment?
În primul rând, aș vrea să fie ceva organizat din suflet. Mi-ar fi plăcut să mai fie Halagian și Macea Nedelcu, Dumnezeu să-i odihnească! Dar mă gândes acum la Marin Barbu, Ghiță Poenaru, Adi Ilie, Vlădoiu, Lupu sau Iencsi, care mi-e și bun prieten.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER