Vreme de peste un deceniu, în anii următori Revoluției, Florin Axinia s-a identificat cu istoria Ceahlăului. De la piruetele din campionat ale nemțenilor, piese vitale pe tabla Cooperativei, până la aventuri-flash în cupele europene, de la goluri spectaculoase la transferuri în străinătate ratate, toate se regăsesc în povestea celui intitulat Axinia II, spre a fi deosebit de fratele său, Iulian, cu care a fost coleg o perioadă sub Pietricica. Azi, fostul atacant minion și rotofei are o școală de fotbal la Piatra Neamț și-și trăiește intens a doua viață după ce a scăpat miraculos dintr-un atac cerebral suferit în 2008. „La FRF e dictatură. Burleanu e din același film cu Mircea Sandu. S-au schimbat doar actorii. Când prinzi ciolanul, nu-i mai dai drumul”, spune foarte direct Florin Axinia în prima parte a dialogului cu Prosport. El realizează o radiografie dură a fotbalului românesc și e revoltat de modul în care se constituie loturile naționale de juniori: „Am văzut prin țară cum se fac selecțiile”.
ProSport: Florin, ești un personaj discret în spațiul public, spune-ne, te rog, cu ce te mai ocupi azi?
Florin Axinia: Am o școală de fotbal la care sunt înscriși în jur de 110 copii, născuți 2012 și mai mici. Vreau să completez cu încă două grupe în comune limitrofe. Muncim zilnic și sperăm să avem și reușite.
Găsești copii talentați?
Destui. Problema e că, pe la 14-15 ani, intervin școala, anturajul, provocările vârstei și devine tot mai complicat să-i ții în circuit. O altă chestiune provine chiar de la antrenori. Mulți n-au nicio legătură cu fenomenul, sunt absolvenți de IEFS cu altă licență decât fotbal. Nu e în regulă, dar nimeni nu intervine. E o lume foarte pestriță la nivel juvenil.
Sunt părinți care declanșează mari scandaluri pe la meciuri sau antrenamente. Toți vor ca ai lor copii să fie Ronaldo, Messi sau Hagi nonstop. Îi interesează victoriile, în timp ce puștii vor la o anumită vârstă doar să se joace, ceea ce e foarte firesc. Așa se ajunge să fie forțate nejustificat limitele unor copii”, Florin Axinia pentru Prosport
Cum ți se pare Ceahlăul de azi în liga secundă?
E un lucru bun că a revenit în divizia a doua. Sper să se mențină emulația din jurul echipei, iar conducerea să dea șanse și copiilor din județ. Sunt prea mulți străini în fotbalul românesc, la toate nivelurile, ai noștri nu prea mai au unde juca. De-asta unii se retrag deja pe la 17-18 ani.
Ai oferit un jucător foarte interesant la un moment dat, Marian Drăghiceanu, care intrase în raza lui Arsenal. Băiatul e acum la Reșița. Cum s-a irosit?
Un copil cu mare talent, apărut însă într-o conjunctură nefavorabilă. Mă refer la falimentul Ceahlăului. Massone era la conducerea clubului, a cerut foarte mulți bani, iar Arsenal s-a retras. Și Atalanta s-a aflat atunci pe fir, la fel – Stoke City. Italianul s-a ținut însă numai de porcării în privința băiatului și toată lumea a renunțat. Nu e însă un jucător pierdut. Are potențial de Liga 1.
Nu e însă cam târziu la 24 de ani?
E un pic târziu. N-a avut nici șansa de a prinde culoarul cu regula U21. E greu să te impui la 19-20 de ani în fața unor fotbaliști maturi. Vorbim destul de des, e fericit, deocamdată, la Reșița și sper să se întoarcă în prima divizie.
Și eu am debutat la 15 ani și jumătate tot cu o regulă U21. Ea e folositoare însă de la liga a doua în jos. Nu e în regulă la prima divizie, unde se joacă pe bani mulți. Normal ar fi ca un jucător U21 să se impună natural în elită. Dacă am desființa acum criteriul, ar dispărea aproape toți beneficiarii la zi. Mult mai util ar fi un campionat de tineret”, Florin Axinia pentru Prosport
Ești golgeterul all-time al Ceahlăului, cu 82 de goluri în 293 de partide, ai fost căpitan de 72 de ori. Spune-mi câteva momente în care te-ai simțit mândru de-a lungul acestui parcurs?
Mi-aduc aminte de un 3-1 în Giulești, prin ‘94 sau ‘95. Αm marcat două goluri și am făcut un meci fantastic în fața unui public incredibil. Era extrem de greu să bați Rapidul în București. A fost apoi eliminarea lui Mallorca din Intertoto. Rămâne însă și marele regret că n-am jucat cu Juventus. Eram atunci între Ceahlăul și FC Național, motiv pentru care am ratat meciurile istorice cu italienii.
Ți-e dor de atmosfera unor meciuri mari la Piatra Neamț?
Da. Mai merg uneori pe stadion și văd că nu mai e atmosfera dinainte. Nu mai există pasiune. Lumea vine parcă robotic la meciuri. Sunt mulți care stau cu ochii mai mult în telefon decât să urmărească jocul de pe gazon. E o diferență enormă între spectatorul de provincie și cel din București.
Vorbeai mai devreme de partidele cu Juve și amărăciunea absenței de la acele partide. A existat, totuși, altceva mai dezamăgitor în carieră?
Faptul că n-am prins un contract peste hotare. Aș fi vrut să-mi verific nivelul în străinătate, față în față cu adversari de top. Sunt convins că aș fi răzbătut în Occident. Aveam deja în spate șapte ani de fotbal la seniori, inclusiv cu rețete mai dure, gen Sdrobiș sau Nicu Vătafu. Marea provocare ar fi fost Dortmund, unde m-am pregătit câteva zile, dar au preferat finalmente experiența lui Ruben Sosa.
Ce sentiment ai avut apoi când te uitai la televizor la meciurile Borussiei?
Au și câștigat Liga Campionilor în sezonul următor. Vă dați seama ce-am simțit! Dar ce m-a impresionat acolo, printre altele, a fost faptul că pe Hitzfeld rareori îl vedeai să conducă antrenamentele. Secunzii se ocupau efectiv de derularea ședințelor de pregătire, care erau pregătite minuțios dinainte. Hitzfeld superviza. Eu eram însă obișnuit cu modelul de acasă, unde antrenorul principal le făcea pe toate.
Am mai mers în probe la Neuchatel, m-am pregătit o perioadă și cu Koln, unde antrenor era Morten Olsen. N-am avut însă noroc să prind un contract”, Florin Axinia pentru Prosport
Ai simțit un handicap din cauza înălțimii?
Da și nu. Erau atunci vremuri în care jucătorii mai scunzi aveau căutare. Altă situație. De exemplu, când am mers la vizita medicală la Fortuna Sittard, aveam 1,69 metri și 68 kilograme. Mă gândeam că nu sunt în regulă cu proporțiile, dar mi-au zis că sunt OK. În România eram considerat cam gras. Cazuri și cazuri.
În sezonul 1994-1995, ai terminat pe locul doi în topul golgeterilor, dar ai pierdut incredibil poziția de lider după ce Craioveanu a înscris opt goluri în ultimele două etape. Te-ai înfuriat?
Am fost foarte necăjit, dar nu pe Craioveanu, ci pe presă, fiindcă nu a suflat nimeni nicio vorbă despre ce s-a întâmplat atunci. Pe Gică n-aveam cum să mă supăr. Era un jucător fantastic. Eu aș fi meritat însă acel titlu, care poate m-ar fi ajutat să semnez cu Sittard, în Olanda.
Cu ce impresar lucrai?
N-am avut un agent. Am colaborat cu un neamț, dar nu ajungea la anvergura lui Giovanni Becali, cu care, dacă aș fi lucrat, sută la sută prindeam un angajament extern. Sincer, mi-a fost însă rușine să-l sun, să mă bag în seamă. Eu sunt un tip mai domol de felul meu. Nu strica să am mai mult tupeu pozitiv și în afara terenului, la fel cum mă transformam pe gazon. Dădeam maximum în iarbă. Făceam un efort deosebit, îmi trebuiau uneori două zile ca să-mi revin.
Am fost coleg o perioadă la Piatra Neamț cu Gică Burleanu, tatăl actualului președinte FRF. Alerga pe teren cât 20 de inși, chiar dacă avea 34-35 de ani. Îl mai vizitez la Bacău când am drum prin zonă”, Florin Axinia pentru Prosport
Cum ți se pare felul în care Răzvan Burleanu s-a așezat în fruntea federației cu multiple mandate la orizont, deși vorbea la început de numai două?
Așa mi se pare și mie, că două mandate sunt suficiente. Ce depășește deviază spre dictatură. E periculos. Și e și greu să mai schimbi ceva prin Adunarea Generală. Mai sunt acolo și alte nereguli, precum alegerea referenților zonali, majoritatea recrutați de prin LPS.
Voturi!
Păi, facem fotbalul cu voturi! În Neamț l-au schimbat pe Toader Șteț, care are un ochi fantastic la tineri. E o problemă la selecții. Am trăit și pe pielea mea episoade dure, de genul că stăteam în cantonament cu lotul UEFA ‘92, munceam din greu, iar pe la turnee pleca altul. Era traumatizant. Cred că la fel funcționează și azi, doar că nu mai e mama sau tata și se face mai acoperit cu impresarul. Se vine cu alt cerc de influență.
Realitatea e că pe la naționalele juvenile nici nu-ți trebuie o mare cultură fotbalistică să-ți dai seama că unii n-au ce căuta pe acolo!
Da. Am și văzut cum se fac selecțiile prin țară. Un antrenor i-a adunat pe copii după un joc și le-a zis cam așa: ”Băi, auzisem că-n Moldova nu prea sunt fotbaliști!”. Deja le-ai rupt picioarele cu un astfel de discurs. Iar dovada e că pe la loturi sunt foarte puțini puști din Moldova. E o prejudecată la mijloc. Te uiți câteodată că vine un selecționer oltean la o națională și vreo 12 copii sunt aduși doar din Oltenia. N-am nimic cu ei, dar nu arată deloc în regulă.
Sigur, Moldova a dat puțini jucători la prima reprezentativă. De exemplu, Iencsi e singurul nemțean ajuns la lotul mare. Dar la mijloc sunt deseori doar chestiuni de opțiune. Iau situația mea. Eram mai slab decât Vlădoiu? Aceeași talie, foarte similari ca profil. Mai departe intervine preferința unui antrenor”, Florin Axinia pentru Prosport
Te-ai simțit deseori nedreptățit în raport cu loturile naționale?
Da. În sezonul în care m-am bătut cu Craioveanu la titlul de golgeter nici măcar la tineret nu m-au chemat. Aveam 20-21 de ani. Tot chestie de influențe.
Păi, dacă nici Gheorghe Ștefan nu mai avea influență, atunci cine?
M-au chemat, până la urmă, la un meci cu Israelul. Am fost trimis la încălzire din primul minut, dar n-am intrat.
Puneai mai devreme semnul de egalitate între dictatură și administrația Burleanu la FRF. Ce te face să crezi asta?
Mircea Sandu a fost primul dictator. Burleanu e din același film, s-au schimbat doar actorii. Votat în unanimitate, nimeni nu spune ”nu”. E suficient câte mandate a adunat. Pe de altă parte, există această teorie că oricine ar veni ar proceda la fel. Sunt convins!
Setea de putere!
Da. Noi nu suntem învățați să acceptăm o limită. Nu putem să ne autosetăm. Dacă prinzi ciolanul, îl duci până la capăt.
Mă uit și pe lista șefilor de AJF. Sunt acolo inclusiv unii care conduc din anii ‘90. Nu se poate așa ceva. Cum să progresăm?”, Florin Axinia pentru Prosport
Te-ai fi regăsit mai mult în Popescu sau Lupescu?
Accept că un șef al federației nu e obligatoriu să fi fost un jucător. Dar e normal ca sub el să existe foști fotbaliști, care înțeleg fenomenul și sunt capabili în administrație. Mă uit la Bayern și văd acolo numai foști jucători în conducere. Aceasta mi se pare rețeta firească.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER