Săgeți din „Ștefan cel Mare” către Ghencea înainte de meciul direct dintre Steaua și Dinamo. „Prezența lor în play-off este un nonsens!” | VIDEO EXCLUSIV

Săgeți din „Ștefan cel Mare” către Ghencea înainte de meciul direct dintre Steaua și Dinamo. „Prezența lor în play-off este un nonsens!” | VIDEO EXCLUSIV
  • Publicat:

Steaua – Dinamo este capul de afiș al rundei a patra din Liga 2. Cele două rivale se întâlnesc marți, 18 aprilie, de la ora 19.00 în cartierul Ghencea. Înaintea duelului direct, Dani Iglesias (27 de ani), unul dintre cei mai buni marcatori din lotul lui Ovidiu Burcă, a vorbit despre prezența „militarilor” în play-off pentru ProSport. Deși în ultimele zile s-a vorbit intens despre posibilitatea ca „militarii” să promoveze în Superligă din acest an, odată cu schimbarea Legii Sportului, ibericul care a reprezentat Furia Roja la nivel de U16 și U17 a dat de înțeles că este un nonsens faptul că Steaua se află aici și influențează competiția, până la o decizie care să-i schimbe statutul.

„E un meci special, dar, la final, luăm tot trei puncte”

Dani Iglesias a fost titular și integralist în partida din sezonul regular, de pe Arena Națională.

Deși „câinii” au deschis scorul prin Ghezali, în minutul 41, „militarii” au întors soarta partidei din septembrie prin golurile marcate de Pacionel (minutul 44) și Chipiriliu (minutul 50).

Lucrurile, însă, stau diferit acum. Alb-roșiii sunt neînfrânți de șapte partide în Liga 2, iar Dani Iglesias, în exclusivitate pentru ProSport, a vorbit despre derby-ul cu Steaua de marți.

Este un meci special, ca și cel pe care l-am jucat pe Arena Națională. E un derby. Vom juca încă un meci cu ei, dar aici este vorba de play-off. E un meci special dar, la final, luăm tot trei puncte. Noi vrem să continuăm traseul către prima ligă. Este special pentru că este un derby, știu ce înseamnă pentru suporteri să joci împotriva Stelei. Ok, Steaua, CSA, nu știu cum stau aceste lucruri. Îl simt ca pe un derby, iar oamenii prezintă interes pentru acest meci. În final, cei care trebuie să spună că este derby sau nu sunt suporterii.”

Ibericul din „Groapă”, săgeți către Steaua: „Prezența lor în play-off este un nonsens”

Ibericul, fost „internațional” la nivel U16 și U17 pentru Spania și cu un CV ce cuprinde formații precum Rijeka sau Spartak Trnava, a vorbit și despre prezența rivalei din Ghencea în play-off.

Dacă n-au dreptul să promoveze, prezența lor în play-off este un nonsens. Totuși, acestea sunt regulile, Federația e la conducere, nu am ce să spun eu. Ei vor juca meciul, sunt jucători profesioniști și vor să arate că sunt mai buni ca noi în ceea ce fac. Vor încerca să ne bată, sigur, pentru că este un derby și pentru ei.”

Pentru al doilea sezon consecutiv, CSA Steaua s-a clasat, la finalul sezonului regular, în primele șase, lucru ce i-a permis să continue în play-off. Stagiunea trecută, „militarii” au încheiat pe locul 4, însă, Concordia Chiajna a mers la barajul de promovare/retrogradare.

„Vulturii verzi” din Ilfov, după o dublă manșă intens disputată cu Chindia Târgoviște, a ratat revenirea în Superligă după executarea loviturilor de departajare. În acestă stagiune, formația de lângă București evoluează în play-out-ul ligii secunde, pe când târgoviștenii, pentru al doilea an la rând, ar putea juca un nou baraj de menținere în prima ligă.

Totuși, în cursul ultimelor zile s-a vorbit despre posibilitatea ca „militarii” să aibă dreptul de a promova încă din acest an dacă Legea Sportului se schimbă, în urma propunerii lui Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…