În 2009, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, Politehnica Timișoara o elimina pe Sahtior Donețk, formație care era deținătoarea Cupei UEFA. După 2-2 în Donbas, meci în care Gigel Bucur a înscris o „dublă”, alb-violeții s-au apărat perfect în fața starurilor lui Mircea Lucescu. S-a terminat 0-0, rezultat care le-a asigurat bănățenilor calificarea în grupele Europa League.
La 15 ani de la acel succes pe care fanii lui Poli nu-l vor putea uita vreodată, Marian Iancu, milionarul care finanța în acei ani formația de pe Bega, dezvăluie culisele confruntării în care Ioan Ovidiu Sabău și-a depășit maestrul, pe Mircea Lucescu.
„Hai dă-le gol, haide Poli dă-le gol!”. Galeria violetă își încruntă decibelii într-un meci în care echipa lor, condusă cu o siguranță de soclu de Ioan Ovidiu Sabău, are nevoie, pentru o calificare istorică, să nu ia gol. Este 2009 și Mircea Lucescu, pe banca Sahtiorului și cu pH-ul său de rival istoric al bănățenilor, venea ca un mag rănit în orgoliu pe „Dan Păltinișanu”.
În tur, în Donbas, Gigel Bucur (foto sus), mercurul Timișoarei, a fost furibund și a livrat o „dublă” care avea să contureze rostul calificării. Și ce calificare! De la 2-2 a început visul de pe Bega. S-a întâmplat cândva și Banatul a fost fruncea!
Politehnica Timișoara era o echipă foarte puternică, o formație construită pe atac, marca și dădea golgheterul an de an. Acest lucru m-a determinat să ies cu declarații înainte de joc și să spun, atenție!, că vom da goluri. Nu gol, goluri. Știam cum se pregătește echipa și ce putere de atac aveam. Poate nu făceam față în apărare, nu știam câte o să luăm. Am făcut 2-2 în deplasare și ne-a fost refuzat și un penalty”.
Prefața meciului este rostită de Marian Iancu. De loc, „mitic”. De faptă, artizanul unei echipe care a alintat mândria incurabilă a unei citadele. „În România, și-n toată țara, nu e niciunde ca la Timișoara!”. Poli a fost, mereu, o stare. Dar, atunci, spune Iancu:
N-am avut încărcătură, pentru că nu am avut șansa a doua, am avut șansa a zecea!”
„Minerii” lui „Il Luce” erau câștigătorii Cupei UEFA. Ultima ediție sub această etichetă care urma să fie schimbată, chiar din acel sezon, cu Europa League. Pyatov, Srna, Raț, Chygrynskiy erau printre titulari, apoi ieșea în evidență artileria formată din Fernandinho, Ilsinho, Luiz Adriano, Jadson sau Willian, brazilieni țintiți de actualul selecționer din isteria favelelor și vânduți mai apoi, cu adaos comercial cât PIB-ul Banatului, către Manchester City, Milan sau Chelsea.
„Cred că am avut și norocul că Mircea Lucescu, la partida tur, era internat în spital. Și poate, la retur, nu a avut același angajament, venea după o intervenție chirurgicală. Dar să nu uităm un detaliu: Sahtior era totuși deținătoarea Cupei UEFA, Europa League de astăzi! O echipă cu foarte mulți brazilieni, jucători care s-au dus în toată Europa, unii joacă și astăzi și fac legea. După 2-2 în deplasare am început să credem, eu speram, am vorbit cu Sabău, l-am întrebat cum gândește jocul. El este un antrenor riguros, un matematician, dacă-l asculți este foarte riguros, mereu corect cu fotbalul”, povestește Marian Iancu, cel care a clădit la Timișoara o echipă care a alimentat trufia de origine controlată a riveranilor.
Peluza e un val iar Pantilimon, frații Karamyan, Borceanu, Alexa, Parks sau Bucur, cavalerii teutoni din pâlnia de pe „Dan Păltinișanu” au transformat gândul în gherilă. „Credința în Poli ne e eternă!”. Mesajul de pe gardul oval al peluzei s-a transformat, în cor, într-un fior care le-a frânt gambele adversarilor. Iar „minerii” au mai rămas, în cele din urmă, cu extracția scuzelor din propria neputință. „Il Luce” a vorbit de starea terenului, Raț de antijocul alb-violeților.
Marian Iancu traduce, după 15 ani, cinismul tacticii care a adus o calificare istorică:
Un meci plin de emoție. Sabău mi-a spus că o să închidem jocul, că o să dăm puțin cu ea în tribune. Și a așezat echipa pe două linii, cinci- cinci”.
Timișoara a jucat perfect cartea contraatacului. Tancul Parks s-a debarasat ușor de oamenii din marcaj, în timp ce Gigel Bucur le-a rupt șoldurile fundașilor adverși. Peste toate a fost sacrificiul.
I-am spus lui Ahmetov că o să plece supărat. La sfârșitul meciului era praf”, își amintește Marian Iancu.
După 90 de minute în care Pantelimon a fost versant, elevul Neluțu Sabău și-a eliminat maestrul, pe Mircea Lucescu. Pentru poliști, eliminarea lui Il Luce a avut și efect de pansament peste rănile trecutului.
O răzbunare subtitrată printr-un banner sugestiv. „În 1987 ne-ai retrogradat, să nu crezi, «câine», că te-am uitat”. Și atunci verzale afișate de galerie în coșul peluzei l-au scos din sărite pe reputatul tehnician.
Probabil s-au referit că s-a închis tot jocul, am jucat bufa- bufa, altfel nu am fi avut nicio șansă. La un astfel de meci, jucătorii se supramotivează. Înainte de meciul tur am ieșit cu declarații, le-am spus să nu mă facă de râs” – Marian Iancu
Poli Timișoara: Pantilimon – Bonfim, Nibombe, Cisovsky, Art. Karamian – St. Stancu (Ionescu ’82), Alexa (Scutaru ’67), Bourceanu, Arm. Karamian – Parks, G. Bucur (Magera ’89).
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Sahtior Donetk: Pyatov – Srna, Kucer, Chygrynskiyi, Raț – Hubschman – Gai (Willian ’54), Jadson (Gladkyy ’69), Fernandinho, Ilsinho – Luiz Adriano (Aghahowa ’32).
Antrenor: Mircea Lucescu
Care e cel mai tare succes european după 1990?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER