S-a dat undă verde pentru candidatura Bucureștiului la Euro-2020: „Am putea avea trei meciuri din grupe și unul eliminatoriu”

S-a dat undă verde pentru candidatura Bucureștiului la Euro-2020:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marți, că premierul Victor Ponta „a dat undă verde” pentru candidatura Bucureștiului la găzduirea unor meciuri din cadrul Euro-2020, precizând că vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat să se ocupe de acest proiect din partea Guvernului.

„Am avut întradevăr o întâlnire la minister cu domnul Bănicioiu, doamna Carmen Tocală și colegul meu, Mihalache, care va fi project manager. Sunt bucuros că premierul Victor Ponta a dat verde pentru ca România să continue pașii pentru candidatura la organizarea Euro-2020. Până în 15 aprilie va trebui să întocmim documentele și apoi să semnăm contractele cu UEFA. Mă bucur că primul ministru a desemnat o persoană foarte riguroasă pentru acest lucru, pe vicepremierul Gabriel Oprea, cu care ne apucăm de treabă. În foarte scurt timp acesta va convoca o întâlnire cu reprezentanții federației și ai celor 15 ministere, precum și instituțiile din subordine. E o muncă grea care sperăm ca în septembrie 2014 să ne aducă bucuria desemnării Bucureștiului ca organizator al CE 2020”, a spus Sandu la postul Dolce Sport.

Oficialul FRF a menționat că în situația în care va câștiga, Bucureștiul va găzdui patru meciuri din cadrul Euro-2020. „În 2020 se organizează în 13 orașe din Europa pentru că se împlinesc 60 de ani de la prima ediție. Sunt 13 pachete, unul este destinat stadioanelor cu peste 70.000 de locuri, iar celelate 12 vor avea trei meciuri din grupe și un meci eliminatoriu din sferturi, optimi și așa mai departe. Deci dacă Bucureștiul va obține organizarea, va avea trei meciuri din grupe și un meci eliminatoriu, ceea ce este interesant”, a spus Mircea Sandu.

Federația Română de Fotbal a depus, la 20 mai, candidatura oficială pentru găzduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat în 13 orașe europene.

Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orașe în septembrie 2014.

Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzând trei meciuri din faza grupelor și unul din optimi sau din sferturi, în timp ce un pachet include semifinalele și finala. Fiecare țară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federațiile interesate pot prezenta cel mult două candidaturi, una pentru pachetul special și una pentru pachetul obișnuit și pot prezenta același oraș pentru cele două pachete sau două orașe diferite. Vor fi acceptate și candidaturi ce includ stadioane în stadiu de proiect, cu condiția ca lucrările de construcție să înceapă cel târziu în 2016.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale