România l-a găzduit pe eroul bulgar Vasil Levski, revoluționarul care dă numele stadionului pe care se joacă Ludogoreț – Steaua

Redactor:
Florin Marian
România l-a găzduit pe eroul bulgar Vasil Levski, revoluționarul care dă numele stadionului pe care se joacă Ludogoreț - Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua va juca pentru a doua oară pe cea mai mare arenă a Bulgariei, stadionul național „Vasil Levski”.  În 2011, formația din Ghencea reușea calificarea în grupele Europa League în dauna echipei ȚSKA Sofia, după un 2-0 la Cluj și 1-1 în Bulgaria. De această dată, jucătorii lui Gâlcă pleacă de la un avantaj minim, oferit de scorul partidei tur, 1-0.

Meciul de miercuri cu Ludogoreț se va desfășura pe cel mai mare stadion din țara vecină pentru că arena campioanei bulgare nu e omologată de UEFA pentru meciurile din Liga Campionilor. Denumirea „Vasil Levski” a fost dată în cinstea lui Vasil Ivanov Kuncev (1837 – 1873). N-a fost vreun mare fotbalist sau sportiv bulgar cum unii ar putea crede, ci un revoluționar care a luptat până la moarte pentru eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană. Pseudonimul „Levski” (se traduce „ca un leu”) a fost dobândit de Vasil imediat după a fugit în Serbia și s-a înrolat în „Legiunea bulgară” condusă de Gheorghi Rakovski. În timpul unui exercițiu de instruire saltul său foarte lung a fost comparat cu cel al unui leu și de aici i-a apărut această poreclă.


Imperiul Otoman se întindea pe 3 continente în 1801

Își coordona „apostolii” de la București

Eroul bulgar a avut multe legături cu România. În primăvara anului 1863, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Vasil Levski s-a ascuns pentru ceva vreme la o moară abandonată de lângă București împreună cu Hristo Botev și el un fost poet și revoluționar bulgar. Timp de 5 ani, Vasil Levski a participat la toate atacurile duse de bulgari împotriva Imperiului Otoman, care începea să „scârție” după ce în secolul al XVI-lea atinsese apogeul unei supraputeri care stăpânea Anatolia, Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de 20 de milioane de kilometri pătrați!

Eroul bulgar care dă numele stadionului din Sofia a militat pentru răzvrătirea întregii populații bulgare împotriva opresiunii otomane. El visa ca țara lui să devină o republică democrată și acțiunile revoluționare erau conduse de la București. Își înființase o rețea de agenți în Bulgaria, denumiți apostoli, care era bine organizată și avea misiunea de a ataca oficialitățile turcești.


Bustul lui Vasil Levski în Parcul Herestrău, din București, dezvelit la 12 mai 2001 

Trădat și spânzurat la Sofia

Însă așa cum s-a dovedit de multe ori în istoria fiecărei țări, entuziasmul avea să fie de scurtă durată pentru că în urma unei trădări, Vasil Levski a fost capturat de autoritățile otomane în 1872, judecat anul următor la Sofia și condamnat la moarte prin spânzurare.



Stadionul „Vasil Levski” are o capacitate de 43.230 de locuri și a găzduit până acum 14 partide de fotbal în care au fost implicate formații românești. Dinamo și prima reprezentativă a țării noastre au evoluat de cele mai multe ori pe arena națională din Sofia, iar mai jos puteți vedea statistica acestor întâlniri.     

 Echipe de club

21.10.1956: ȚDNA SOFIA – DINAMO BUCUREȘTI 8-1 (3-0) C1, tur 2

04.10.1972: LEVSKI SPARTAK SOFIA – UNIVERSITATEA CLUJ 5-1 (4-1, 2-0) d.prel. C3, tur 1

29.09.1981: LEVSKI SPARTAK SOFIA – DINAMO BUCUREȘTI 2-1 (2-0) C3, tur 1

23.08.1995: LEVSKI SOFIA – DINAMO BUCUREȘTI 1-1 (0-0, 0-1) C3, tur preliminar

20.08.1996: LOKOMOTIV SOFIA – RAPID BUCUREȘTI 0-1 (0-0) C3, tur preliminar

25.08.2011: ȚSKA SOFIA – STEAUA BUCUREȘTI 1-1 (0-0) C3, play-off

 Echipa națională

15.09.1929: BULGARIA – ROMÂNIA 2-3 (1-1) amical

24.06.1935: GRECIA – ROMÂNIA 2-2 (2-2) Cupa Balcanică

11.10.1953: BULGARIA – ROMÂNIA 1-2 (1-1) prel.CM

10.09.1956: BULGARIA – ROMÂNIA 2-0 (0-0) amical

25.09.1974: BULGARIA – ROMÂNIA 0-0 amical

31.05.1978: BULGARIA – ROMÂNIA 1-1 (1-1) Cupa Balcanică

19.10.1988: BULGARIA – ROMÂNIA 1-3 (1-1) prel.CM

20.11.1991: BULGARIA – ROMÂNIA 1-1 (0-1) prel.CE

17.11.2007: BULGARIA – ROMÂNIA 1-0 (1-0) prel.CE

Statistică: Răzvan Toma


Stadionul „Vasil Levski” are și pistă de atletism, seamănă cu fosta arenă „23 August” din București

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele