Rodion Cămătaru surprinde: „Vreau să promoveze echipa lui Mititelu în Liga 2 și apoi doresc un derby oltenesc în Bănie!” EXCLUSIV

Rodion Cămătaru surprinde:
  • Publicat:

Rodion Cămătaru, 61 de ani, este cunoscut ca unul dintre foștii mari fotbaliști ai Universității Craiova care de foarte mulți ani nu se mai află în relații bune cu Adrian Mititelu. Însă, chiar și după ce a susținut proiectul echipei lui Mihai Rotaru, omul care a făcut istorie în tricoul Craiovei „Maxima” a mărturisit pentru ProSport că își dorește ca FC Universitatea Craiova să promoveze în Liga 2.

Cămătaru consideră că fotbalul din Bănie va avea și mai mult de câștigat dacă în Oltenia vor juca două echipe puternice. Fostul mare internațional nu are nimic împotrivă dacă FC Universitatea Craiova va ajunge într-o zi în prima divizie a României.

Rodion Cămătaru surprinde: „E foarte bine dacă Mititelu își face echipă puternică!”

Fostul mare atacant al Universității Craiova a mărturisit că în acest mod suporterii din Bănie vor avea de unde să aleagă. „Nu am nimic cu Adrian Mititelu. Ce să mai am acum? Foarte bine pentru el…Dacă și-a făcut echipă bună, atunci să promoveze, deoarece eu îmi doresc un derby oltenesc în Bănie. Acum, dacă cele două formații din Craiova se vor întâlni într-o zi în Liga 1 sau prin Cupa României nu mai contează.

Important este să avem un fotbal puternic în Craiova, iar suproterii își vor alege cu ce echipă să susțină. Au fost pe timpuri în Bănie, Universitatea Craiova și Electroputere Craiova și îmi aduc aminte că ieșeau meciuri tari între aceste două formații. Nu uitați că ambele formații au dat jucători mari pentru fotbalul românesc”, a spus Rodion Cămătaru pentru ProSport.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele