Ricardo Grigore știe cine este omul care poate să o salveze pe Dinamo: „Va deveni o forță!”

Ricardo Grigore știe cine este omul care poate să o salveze pe Dinamo: „Va deveni o forță!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ricardo Grigore, fundașul lui Dinamo, este de părere că fostul patron al echipei din „Ștefan cel Mare”, Cristi Borcea, este omul care poate salva clubul roș-alb din situația critică în care se află.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Ricardo Grigore îl vrea pe Cristi Borcea la Dinamo

Fotbalistul lui Dinamo este de păre că, în cazul în care Cristi Borcea ar reveni în „Ștefan cel Mare”, echipa ar renaște, iar problemele financiare s-ar rezolva.

„Dacă domnul Borcea va veni, cred că se vor rezolva toate problemele din punct de vedere financiar. Nu-l văd chiar atât de decis să vină şi a spus că nu vrea să se întoarcă în fotbal. Dacă dânsul va vrea să vină la Dinamo, Dinamo va deveni o forţă. Să vină un om care poate să conducă şi să aducă liniştea tuturor jucătorilor şi suporterilor”, a declarat Ricardo Grigore, pentru Telekom Sport.

Ricardo Grigore (21 de ani) este un produs al Academiei Dinamo. Acesta a fost adus, la prima echipă a clubului, în vara lui 2017.

Ricardo Grigore, dezvăluiri incredibile despre discursul pe care Pablo Cortacero l-a ținut în vestiarul lui Dinamo

„Rici” Grigore spune că Pablo Cortacero a venit în vestiarul echipei, înaintea partidei Chindia Târgoviște – Dinamo, care a fost și primul meci al lui Cosmin Contra de la revenirea pe banca formației bucureștene. Acționarul majoritar al clubului roș-alb le-ar fi ținut jucătorilor un discurs mobilizator în care le-a dat asigurări că nu vor fi probleme cu plata salariilor.

„A venit o singură dată, înainte de meciul cu Chindia (n.r. – Chindia Târgovişte – Dinamo 1-0, pe 31 august 2020), primul meci al lui «mister» Cosmin. A zis că ne urează baftă, să facem un meci bun şi să stăm liniştiţi din punct de vedere al banilor, că totul se va rezolva «la proxima semana». Eram cu toţii bucuroşi că a venit să ne ureze baftă, că e alături de noi, am observat şi noi, dar a venit, ne-a spus aceste lucruri că totul se va rezolva, cu toţii aveam încredere. Nimeni nu mai întreba despre bani, din momentul în care el a venit şi a spus lucrul acesta, nimeni nu mai întreba despre bani.

A părut un om serios şi cu toţii credeam că nu e genul acela care să mintă sau să facă lucruri de genul. În viaţă nu poţi avea încredere în nimeni, nici în umbra ta, la întuneric dispare. Până în septembrie sau octombrie ne-am primit o parte din salariu, dar nu din banii lui, din drepturile TV”, a mai spus Ricardo Grigore.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…