Rică Răducanu a ajuns în scaun cu rotile după ce și-a rupt coastele: „Te încearcă viața”

Rică Răducanu a ajuns în scaun cu rotile după ce și-a rupt coastele: „Te încearcă viața”
Rică Răducanu a căzut pe scări și a ajuns de urgență la spital. Sursa: Mediafax Foto

Rică Răducanu trece prin momente grele după accidentul suferit pe litoral. 

Fostul mare portar al Rapidului și al echipei naționale a fost externat din spital, dar recuperarea este dificilă, iar în prezent se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Rică Răducanu, primele declarații după accidentul de la mare

În vârstă de 80 de ani, Rică Răducanu a ajuns la Spitalul Municipal din Mangalia după ce a căzut pe scări chiar în fața locuinței sale de la mare. Accidentul s-a produs într-o zi ploioasă, iar fostul internațional s-a ales cu două coaste rupte, umărul afectat și lovituri la cap.

Deși a fost externat după două săptămâni de tratament, Rică Răducanu spune că are în continuare dureri mari, mai ales în zona spatelui, și că respiră cu dificultate.

„Eram la locuința de la mare, erau niște copii pe scări, am vrut să-i ajut că ploua tare și am căzut pe scări. Au chemat salvarea, aveam dureri mari, am căzut rău. Nu am avut de ce să mă țin și m-am dus de-a berbeleacul.

Sunt în convalescență, am două coaste rupte și la umăr m-am lovit. Am tot spatele vânăt, îmi e greu să respir. Stau într-un scaun. E urâtă treaba că mă doare, mă mai dă soția mea cu unguent pe spate”, a declarat Rică Răducanu la România TV.

Fostul portar a explicat că accidentul s-a produs din cauza papucilor uzi. Piciorul i-a alunecat pe scări, iar căzătura a fost una serioasă, mai ales la vârsta sa.

Își petrece timpul la restaurantul din Neptun

Chiar dacă medicii i-au recomandat să evite orice efort, Rică Răducanu a mers la restaurantul unei rude de pe litoral, pentru că spune că se simte mai bine printre oameni. Vara, fostul fotbalist merge des la Mangalia și ajută la restaurantul La Steaguri, din stațiunea Neptun.

„Nu mai sunt internat, sunt la restaurant. Nu întreabă lumea de mine că nu e lume. Am decis să vin la restaurant că așa îmi place, stau aici, mai vorbim, mai facem o poză. Eu am mai avut un accident nasol, dar eram tânăr atunci, acum trece mai greu.

Medicii mi-au zis să am grijă, să nu fac efort, o să treacă în timp. Când îți rupi coastele nu ai ce să faci, te recuperezi greu. Asta este, mai sunt și încercări în viață”, a mai spus Rică Răducanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]