Acasa » Fotbal Intern » Revenire de tristă amintire pentru brazilianul lui Dan Petrescu! Cartonaș roșu încasat în numai 5 minute, la primul meci oficial în competițiile interne după aproape 6 luni

Revenire de tristă amintire pentru brazilianul lui Dan Petrescu! Cartonaș roșu încasat în numai 5 minute, la primul meci oficial în competițiile interne după aproape 6 luni

Christian Luță
Revenire de tristă amintire pentru brazilianul lui Dan Petrescu! Cartonaș roșu încasat în numai 5 minute, la primul meci oficial în competițiile interne după aproape 6 luni
Roger (S), de la CFR Cluj, lupta pentru balon cu Mattias Kaeit (D), de la Rapid, in meciul de fotbal din etapa a XXVII - a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, duminica, 20 februarie 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

CFR Cluj a pierdut în mod surprinzător, scor 1-2, împotriva celor de la Sepsi, în Supercupa României, ediția 2022. Meciul a consemnat și revenirea pe teren a lui Roger în competițiile interne, care nu a decurs conform planului.

Trimis în luptă în minutul 86 de către Dan Petrescu, într-un moment în care ardelenii alergau după golul egalizator, brazilianul pentru care „Bursucul” insista în iarna trecută le-a risipit orice speranță suporterilor campioanei României.

În minutul 90+1, la numai 5 minute de când a pătruns pe gazon, Roger a comis un fault „horror” asupra lui Francisco Junior. Brazilianul i-a aplicat un cot în figură adversarului său, gest pentru care a văzut „roșu” direct din partea lui Adrian Cojocaru.

Revenire de tristă amintire pentru brazilianul lui Dan Petrescu! Cartonaș roșu încasat în numai 5 minute, la primul meci oficial în competițiile interne după aproape 6 luni

Pentru mijlocașul sosit de la UTA Arad, a fost abia a patra prezență pe teren în tricoul celor de la CFR Cluj. În iarnă, Dan Petrescu a pus presiune pe conducerea ardelenilor să îl transfere pe jucător, deși acesta era deja acontat de campioană și urma să se alăture lotului de la 1 iulie, când i se încheia contractul cu arădenii.

Oficialii formației din Gruia i-au satisfăcut această dorință tehnicianului, însă ceea ce a urmat nu a fost în conformitate cu așteptările. După numai două jocuri în care a fost trimis pe teren, brazilianul a fost lăsat pe bancă în alte două rânduri, iar apoi nu a mai prins nici măcar lotul în toate celelalte partide disputate de CFR Cluj până la finalul sezonului. Acesta s-a aflat pe teren în partida cu Pyunik Erevan, fără a avea vreo realizare notabilă.

Roger a fost dorit la UTA Arad în această vară, formație care, odată cu venirea lui Ilie Poenaru, a transferat mai mulți fotbaliști importanți și a încercat și o „repatriere” a mijlocașului. În cele din urmă, Dan Petrescu a decis să se bazeze în continuare pe fotbalist, însă, în urma evenimentului din Supercupă, viitorul acestuia ar putea fi din nou sub semnul întrebării.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]