REPORTAJ | Parada campionilor, la Ruginoasa. Campionii Cupei Satelor au făcut turul de onoare al comunei și le-au prezentat locuitorilor comunei ieșene prețiosul trofeu, în acorduri de muzică de fanfară. Aurel Țicleanu și alți reprezentanți ai FRF i-au însoțit pe campioni în acest tur

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Comuna ieșeană Ruginoasa a îmbrăcat, joi, straie de sărbătoare. De la șoseaua principală care leagă Iașiul de orașul Pașcani și până la cele mai mici ulițe ale satului Dumbrăvița, timp de două ore au răsunat acorduri de fanfară. Și nu pentru vreun eveniment cultural sau legat de simbolul comunei, Palatul lui Alexandru Ioan Cuza, ci pentru fotbal.

Două căruțe cu cai nărăvași, care l-au pus în încurcătură până și pe legendarul Aurică Țicleanu, i-au purtat prin toată comuna pe campionii Cupei Satelor, competiție organizată de FRF pentru copiii din mediul rural sub 13 ani.

Aceștia au făcut turul de onoare al comunei avându-i alături pe fostul mare internațional Aurel Țicleanu, ambasador al Cupei Satelor, dar și pe alți reprezentanți ai FRF, între care și fostul căpitan al Politehnicii Iași, actualmente director de dezvoltare la Casa Fotbalului.

Copiii au cântat în acorduri de muzică de fanfară și le-au prezentat trofeul locuitorilor comunei, care au umplut străzile și i-au aplaudat pe cei mici.

„Bravo lor, chiar merită, mamă. Uite ce copii frumoși! Sunt copii buni, sunt ai noștri și ne mândrim cu ei”, a spus o bătrână ieșită la poartă să vadă „de ce atâta larmă”.

Chiar și cei care se relaxau la câte o bere au ieșit din birt să vadă „minunea”. Și i-au aplaudat, le-au scandat numele copiilor și echipei.

Parada campionilor a întrerupt pentru puțin timp și orele de curs. La școala din Ruginoasa, elevii au ieșit afară alături de profesori să-i vadă pe campioni. La fel s-a întâmplat și în satul Dumbrăvița, unde elevii chiar ieșeau de la ore. Și-au luat ghiozdanele în spinare și i-au însoțit în drumul spre case pe cei mici prin sat, cântând și aplaudând.

Pereți tapetați cu imaginile bucuriei

Din cei peste 15.000 de participanți la startul Cupei Satelor, cei mai buni s-au dovedit a fi ieșenii din Ruginoasa, copii pregătiți de antrenorul Constantin Cerneuțanu și de fiul său Silviu. Turul de onoare a plecat de la stadion, locul unde copiii se simt cel mai bine. În largul lor. Pereții vestiarelor sunt tapetați cu fotografii făcute pe tot parcursul competiției, iar la loc de cinste stau și câteva pagini cu reportajul realizat de ProSport după victoria copiilor. Între vestiarele gazdelor și cel al oaspeților se află „vitrina” cu trofee. În fapt, o masă plină cu răsplata muncii copiilor. Cel mai important trofeu este de departe cel cucerit în Cupa Satelor. „Seamănă cu cel din Champions League. Este cel mai important și cel mai frumos cucerit de noi”, au spus campionii.

Terenul? Unul foarte bun pentru o bază sportivă comunală. Ba chiar mai bun decât cel de antrenament al lui Poli Iași. Un pic denivelat, dar acoperit în întregime cu iarbă. Și pe care poți juca fotbal. „Este foarte bun terenul. Sistemul de drenaj este foarte bun. Dacă plouă o zi întreagă nu băltește apa”, spune antrenorul Costel Cerneuțanu.

Nu lipsesc tribunele, care la meciurile echipelor de seniori din Liga a IV-a și juniori se umple. Iar la loc de cinste stau copiii fanfarei de la Ruginoasa, care cântă pe tot parcursul partidelor.

Dansul malanca

Înainte de ieșirea pentru turul de onoare, copiii s-au mascat și au încins pe gazon dansul malanca, specific zonei, după care s-au urcat în două căruțe și au prezentat trofeul. Deschizător de drum a fost Aurică Țicleanu, care a fost recunscut de mulți dintre chibiții de fotbal și salutat cu căldură. Mai puțin de cei doi cai nărăvași, care i-au dat palpitații fostului component al Craiovei Maxima.

Vizită la Palatul lui Cuza

Turul de onoare s-a încheiat cu o vizită la Palatul Domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza, simbolul comunei Ruginoasa și unul dintre edificiile culturale importante ale Iașiului și României.

Aici, reprezentanții echipei și cei ai FRF au ținut o scurtă conferință de presă, cu doar câteva zile înainte de a pleca împreună spre Oslo, unde echipa națională va juca primul meci din „dubla” cu Norvegia și Malta.

Managerul de dezvoltare al Federației Române de Fotbal, ieșeanul Ciprian Paraschiv, project manager al Cupei Satelor, s-a declarat mândru de faptul că echipa din Ruginoasa a devenit campioana primei ediții în această competiție.

„Sunt mândru că din cele aproape 1000 de comune din țară care au participat la Cupa Satelor, Iașiul este reprezentat de Ruginoasa. Dacă până acum se auzea despre comuna Ruginoasa în mare parte datorită Palatului lui Cuza sau despre tradițiile de sărbători, acum se va vorbi despre comuna ieșeană și ca despre un pol important al fotbalului din mediul rural. Îi felicit pe copilași, pe domnul primar și pe ambasadorul competiției, Aurel Țicleanu. Am văzut aici copii fericiți, care abia așteaptă să urce în charterul echipei naționale. Sunt convins că le vor purta noroc tricolorilor și echipa națională se va întoarce din Norvegia cu un rezultat foarte bun”, a declarat Ciprian Paraschhiv, managerul de devoltare al Federației Române de Fotbal.

Aurel Țicleanu: „Sper ca acești copii să le poarte noroc tricolorilor la Oslo”

La rândul său, fostul mare internațional Aurel Țicleanu, fost component al Craiovei Maxima, acum vicepreședinte al Comisiei Tehnice al FRF și ambasador al Cupei Satelor, a subliniat că inițial nu a anticipat că această competiție va lua o asemenea amploare.

„Sunt mândru că sunt ambasador al acestei surprinzătoare competiții. În momentul în care mi-au vorbit pentru prima dată despre acest proiect nu am crezut că se va ajunge la aceste dimensiuni, nu anticipam că va avea o asemenea anvergură. Felicit toate participantele, îi felicit pe toți copiii, dar în primul rând pe campioni. Îi felicit pe toți cei care au făcut posibilă această paradă a campionilor în comuna Ruginoasa. Ați făcut o propagandă extraordinară pentru fotbal. Deplasarea în Norvegia sperăm să fie de bun augur pentru tricolori, care au nevoie de un rezultat mare la Oslo. Bravo, campionilor de la Ruginoasa! Felicitări!”, le-a transmis Aurel Țicleanu copiilor și oficialilor echipei campioane.

Primarul Dănuț Nechifor: „Prin Cupa Satelor vor apărea în față și copiii din zona rurală”

Primarul comunei Ruginoasa, Dănuț Nechifor, a subiniat importanța acestei competiții, care scoate în prim-plan copiii talentați din satele și comunele României.

„Sunt foarte bucuros pentru ceea ce s-a întâmplat în comuna noastră. După o luptă titanică de 6 ani de zile, am reușit să câștigăm Cupa Satelor și să devenim campioni ai țării, un rezultat extraordinar pentru noi. Mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru această competiție, fără de care noi nu am fi fost aici. În felul acesta vor apărea în față și copiii din zona rurală. Este o competiție foarte utilă, pentru că sunt multe talente în toate comunele, nu doar la noi. Noi ne mândrim cu ce am făcut și sper ca și alții să ne urmeze exemplul și să scoatem copii talentați din mediul rural la nivelul echipelor naționale, pentru că acesta este și scopul competiției”, a spus primarul Dănuț Nechifor.

Antrenorul campionilor, Constantin Cerneuțanu, a punctat faptul că fără o susținere financiară pe măsură acești copii nu ar fi putut ajunge campioni: „Am început acum șase ani acest proiect și, sincer să fiu, atunci nu mă gândeam la un astfel de succes. Dar prin muncă, dăruire și pasiune am reușit să ajungem la un astfel de rezultat, campioni naționali la Cupa Satelor și campioni județeni la grupa de vârstă Under 13 ani. Mulțumesc domnului  primar pentru ajutor, pentru că fără sprijinul dânsului nu am fi reușit. De asemenea, mulțumim și Consiliului Județean. Câtă pasiune ai avea, câtă dragoste ai avea pentru copii și pentru fotbal, dacă nu ai susținere din partea factorilor locali e foarte greu să reușești. Mulțumesc și Federației Române de Fotbal, care ne-a oferit această oportunitate de a ieși campioni ai Cupei Satelor. Copiii vor fi mândri să fie alături de echipa națională în Norvegia și sperăm să le aducem noroc”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen