Mircea Lucescu se află într-o situație extrem de delicată, fiindi internat în stare critică la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar.
Fostul selecționer are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul lui Dumnezeu pentru a-și reveni, după gravele probleme cardiace care l-au afectat în ultimele zile.
Răzvan Lucescu a sosit azi noapte cu un avion privat din Grecia și a mers direct la spital, alături de mama sa, doamna Neli, și de fiul Matei. Antrenorul lui PAOK a cerut liniște în aceste momente și a părăsit spitalul răvășit de durere și neputință.
Viața lui Mircea Lucescu e în mâinile medicilor, iar fostul selecționer are o relație aparte cu divinitatea, despre care a vorbit o singură dată, într-un interviu acordat revistei Formula AS.
„Credința nu este ceva cu care să-mi doresc să mă afișez. Eu unul am crescut în regimul marxist-leninist. Multă vreme, pentru mine, problema religiei a ținut de importanța ei istorică și culturală, de contribuția sa la felul în care arată societatea românească, de legătura continuă pe care a reprezentat-o în istoria umanității, indiferent de regimurile politice și diferitele tipuri de organizare social” spunea Mircea Lucescu.
Reputatul technician s-a apropiat de Dumnezeu în a doua parte a vieții, după căderea comunismului.
„Începând de aici, de la încercările mele de a înțelege mai bine rolul său, am reușit să mă apropii, în timp, de credință, fără să fiu, însă, un bigot. Spre deosebire de mine, fiul meu, Răzvan, merge tot timpul la biserică, ajută permanent în stânga și în dreapta… Eu nu am avut posibilitatea să cresc ca el, așa a fost lumea în tinerețea mea. Dar, ușor-ușor, prin curiozitatea mea de a înțelege ce înseamnă religia, care au fost problemele importante pe care le-a ridicat în istoria omenirii, citind extraordinara istorie a religiilor a lui Mircea Eliade, am înțeles că totul duce spre același lucru și că există ceva mai presus de noi”, mai declara „Il Luce”.
El îi critica pe cei care pozează în credincioși, pentru a dat bine în poze: După 1990, toți comuniștii au ajuns să se închine și să pupe icoane, ca să impresioneze poporul. Eu cred că există și o altă perspectivă a relației cu divinitatea, mult mai personală. Până la urmă, credința e în fiecare dintre noi și cel mai bine se vede prin omenie. Omenia este o extraordinară formă a apropierii de Dumnezeu!”.
Mircea Lucescu este recunoscut ca un om care i-a ajutat enorm pe cei din jurul lui. Despre actele sale de binefacere se știu însă destul de puține lucruri, deoarece ele au fost făcute cu discreție. Istorica biserică a lui Constantin Brâncoveanu din Istanbul, aflată în ruină, a fost refăcută integral prin contribuția lui. Preotul care slujește acolo a lansat ieri un mesaj de rugăciune emoționant pentru Mircea Lucescu.