Refuzat de Steaua, Tony poate merge la Dinamo

Refuzat de Steaua, Tony poate merge la Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anthony Nwakaeme Nuatuzor, alias „Tony” (foto, în alb), atacantul Universității Cluj în returul campionatului ce tocmai s-a încheiat, rămâne una dintre principalele ținte ale perioadei de mercato din această pauză de vară. ProSport a aflat zilele trecute despre interesul Stelei, dar și că roș-albaștrii s-au retras din cursa pentru achiziționarea nigerianului după ce acesta a efectuat vizita medicală, informație prezentată în exclusivitate de prosport.ro. Ceea ce e și mai interesant e faptul că Tony poate ajunge la rivala Stelei, Dinamo, a cărei ofertă e valabilă și acum. Sau, mai ales acum!

De ce a renunțat Vasluiul la el

În jurul jucătorului care a marcat două goluri în această primăvară pentru echipa din Cluj în cele 10 meciuri jucate  s-a creat o adevărată legendă în ceea ce privește vârsta lui. Oficial, Tony are 24 de ani. Neoficial, unii spun că ar avea peste 35! „Dacă dai mâna cu el ori dacă schimbi câteva pase la un antrenament, îți dai seama imediat!”, au dezvăluit câțiva dintre cei care au lucrat cu el. Din această cauză ar fi renunțat recent și Vasluiul la el. „Am negociat, iar când i-am aflat pretențiile, am rămas mască. A cerut 200.000 de euro la semnătură, plus 15.000 de euro salariu lunar! Și nici nu ne-a spus câți ani are cu adevărat! Nu puteam să dăm atâția bani unuia ca el”, au dezvăluit ieri, mai în glumă, mai în serios, oameni din conducerea moldovenilor. 

Dinamo i-a oferit 4.000 de euro pe lună

Constantin Anghelache, președintele executiv al lui Dinamo, a avut și el o tentativă de a-l cumpăra pe Tony. Surse autorizate au povestit că atacantul ar fi fost ofertat de șeful „câinilor” înainte de finalul campionatului. „Am informații clare că la U Cluj ai salariu de 2.000 de euro pe lună. Hai la Dinamo! Cât îți dăm noi? 4.000, plus bonusuri de performanță, doar știi că avem un proiect serios!”. La acea vreme, știind și de interesul Stelei ori al Vasluiului, nigerianul ar fi refuzat politicos oferta lui Anghelache. „Rămâne să mai vorbim, ne auzim la telefon”, ar fi spus Tony.

Împarte un apartament cu Ibeh

Între timp, campionatul s-a terminat, Steaua a renunțat la el, Vasluiul, la fel, iar Tony împarte un apartament cu Ibeh (ultima oară la Pandurii, liber de contract în prezent) în București. Ambii vor să-și găsească echipe, dacă se poate chiar în Capitală, iar singura soluție pare a rămâne Dinamo. „Dacă nu își rezolvă săptămâna viitoare, Tony va da curs primei oferte din străinătate”, au povestit apropiații acestuia. Până atunci, e foarte posibil ca nigerianul cu vârstă incertă să mai meargă la o serie de discuții la RIN. 

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…