Refuzați de Claudiu Niculescu, conducătorii dinamoviști și-au fixat o nouă țintă pentru postul de antrenor la Dinamo 2. Constantin Anghelache dorește să-l instaleze în această funcție pe Adrian Matei, ultima oară la Arieșul 1907 Turda (liga a 3-a). „Cacao”, cel care în cariera sa a jucat la formația din „Ștefan cel Mare” între anii 1989 și 1993, ar fi încântat să lucreze la „satelitul” roș-albilor, însă spune că, până în acest moment, nu a fost contactat de șefii de la RIN. „Aș fi onorat să pun umărul la acest proiect, dar încă nu am fost solicitat în acest sens”, a spus fostul stoper pentru ProSport.
Șefii dinamoviști doresc ca, la finalul sezonului viitor, Dinamo 2 să promoveze în liga secundă, stagiunea trecută „câinii” mici terminând pe locul șapte în Seria a III-a a eșalonului terț.
63 de meciuri a strâns Adrian Matei în tricoul lui Dinamo, în Divizia A, timp în care a marcat de două ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER