Rednic e în Ștefan cel Mare, Dinamo suferă în continuare! „Câinii” rămân pe un loc rușinos după remiza cu Dunărea Călărași. Cronica meciului

Redactor:
Andrei Pal
Rednic e în Ștefan cel Mare, Dinamo suferă în continuare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflată pe un dezonorant loc 12 după 11 etape, însă cu un suflu proaspăt oferit de numirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică, Dinamo a început partida contra călărășenilor cu un sistem nou, 4-4-2, cel puțin pe hârtie, și cu câteva schimbări în primul „11”, precum distribuirea lui Hanca în banda dreapta a apărării sau titularizarea lui Gicu Grozav în centrul atacului, lângă Subotic.

„Câinii” au început destul de bine partida din „Ștefan cel Mare”, dând semne că ar încerca să practice un alt fotbal, la firul ierbii, cu un ritm bun al paselor și cu mai mult curaj la finalizare, însă s-au lovit de blocul defensiv al formației lui Alexa. Ba mai mult, după 22 de minute, Dinamo s-a văzut condusă, conturându-se un scenariu des întâlnit în turul acestui sezon pentru alb-roșii. Dunărea a profitat de gafele lui Mihai Popescu și Tony Mezague, iar senegalezul Mediop și-a trecut în cont al patrulea gol stagional.

Mezague – ce chin, ce jale!

În ciuda faptului că suporterii și conducerea și-au pus multă încredere în noul mandat al lui Rednic la Dinamo, „Puriului” pare că îi este imposibil să revigoreze anumiți jucători și va fi nevoit să sufere până în ianuarie cu actualul lot. Cel mai elocvent exemplu este fundașul central Mezague, depășit cu multă ușurință la majoritatea fazelor și umilit de Mediop la faza primului gol, când a fost lăsat mult în urmă pe un sprint de doar 20 de metri.

Nu doar francezului i se poate pune deja eticheta de transfer ratat, având în vedere că și Subotic, vârful de atac al lui Dinamo, a părut complet deconectat de la ritmul unei partide oficiale. În ciuda faptului că beneficiază de o statură impozantă, o lovitură de cap decentă și coboară foarte mult la primire, elvețianul are vizibile carențe, acesta pierzând cel puțin trei baloane în primele 20 de minute în urma unor preluări defectuoase.

Rednic a riscat, dar n-a fost de ajuns

La pauză, Rednic a forțat și mai mult, vizibil nemulțumit de scorul de pe tabelă, și a introdus un nou vârf, pe Popa, în locul lui Gomelt. O mutare care s-a dovedit foarte inspirată, având în vedere că fostul atacant de la Botoșani s-a aflat la locul potrivit și a înscris în minutul 56, în urma primei centrări de calitate a dinamoviștilor, livrată de Sorescu. Totuși, actul secund s-a desfășurat în mare parte ca și primul, cu Dinamo dominând teritorial, cu Grozav și Salomao dând sporadic culoare ofensivei gazdelor și cu oaspeții apărând adesea pe contraatac, unde au beneficiat de repetatele gafe copilărești ale lui Mezague și Popescu.

Chiar dacă a dispus de o mulțime de jucători creativi, cel puțin la nivel teoretic, precum Grozav, Sorescu, Moldoveanu sau Salomao, traseele lui Dinamo au fost foarte ușor anticipate de apărarea compactă a Dunării, care a mai fost surprinsă o singură dată până la finalul jocului, în minutul 89, când Salomao a scăpat surprinzător pe contraatac, iar Moldoveanu a trimis în bară, ratând șansa de a obține prima victorie în campionat după patru eșecuri și o remiză. Nu a fost ultimul moment semnificativ al jocului din „Groapă”, Alexandru Munteanu, mijlocașul Dunării, fiind eliminat de Alexandru Tudor în penultimul minut suplimentar.

S-a terminat 1-1, iar viitorul lui Dinamo continuă să pară sumbru, cel puțin până în ianuarie, cand Rednic va avea posibilitatea să renunțe la câteva dintre transferurile ratate din această vară și să încerce aducerea unor jucători care să poată oferi randamentul dorit într-un timp cât mai scurt. După acest rezultat, echipa din „Ștefan cel Mare” rămâne pe rușinosul loc 12, cu tot atâtea puncte, în timp ce Călărașiul se menține pe 9, cu 15 puncte.

  • Dinamo (4-4-2): Penedo – Hanca, M. Popescu, Mezague, Olteanu – D. Sorescu (70” Delorge), A. Cooper, Gomelt (46” Popa), D. Salomao – Subotic (59” Moldoveanu), G. Grozav
  • Dunărea Călărași (4-2-3-1): Straton – Gligorov, Șeroni, Dobrosavlevici, Ispas – Pană, Bourceanu (59” Cucu) – Munteanu, Honciu (85” Clemence), Carnat (80” Simion) – Mediop

articol scris de Alex Stănilă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele