Acasa » Fotbal Intern » Reacția lui Răzvan Burleanu după ce Mircea Lucescu a murit: „O zi neagră pentru România”

S-A STINS IL LUCE Reacția lui Răzvan Burleanu după ce Mircea Lucescu a murit: „O zi neagră pentru România”

Reacția lui Răzvan Burleanu după ce Mircea Lucescu a murit: „O zi neagră pentru România”
FOTO SPORT PICTURES

Răzvan Burleanu a oferit prima reacție după moartea lui Mircea Lucescu.

Omul care l-a convins pe Mircea Lucescu să preia naționala României într-un moment foarte greu a vorbit la superlativ despre cel mai titrat antrenor român și și-a îndreptat gândurile către familia îndurerată.

Reacția oficială a lui Răzvan Burleanu după moartea selecționerului României

S-a stins din viață Mircea Lucescu. Eternul antrenorul român a pierdut cea mai grea luptă a vieții. Anunțul decesului a fost făcut de oficialii Spitalului Universitar din București în urmă cu câteva zeci de minute.

La scurt timp, a apărut și un comunicat al Federației de Fotbal. Răzvan Burleanu a transmis un mesaj emoționant despre cel care a marcat zeci de generații de-a lungul carierei de antrenor.

„Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători.

A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Implicarea totală pentru un miracol la națională „l-a doborât”

Cornel Dinu a fost unul dintre apropiații lui Mircea Lucescu. Fostul antrenor a precizat că legendarul „Il Luce” s-a dedicat total pentru această calificare și l-a afectat foarte mult stresul acumulat din ultimele zile, înainte de a fi internat.

„Problema la el e că a avut și o suferință colaterală care l-a adus în această suferință cardiacă. Iar el a fost dedicat echipei naționale, fotbalului românesc și a considerat că e o datorie să fie alături de fotbalul românesc, să reușească această calificare și uite că tocmai acest stres l-a doborât.

Era viața lui. Și îți spun, în discuțiile pe care le-am avut în ultimul timp, destul de dese cu el, m-a lăsat să înțeleg că are convingerea că tocmai această activitate pe care o desfășoară îl ține în picioare. E greu de comentat.

Cei din afară poate sunt cei mai îndreptățiți să dea un verdict din acest punct de vedere. Din păcate, zbuciumul său interior, indiscutabil în postura în care a fost, și înainte de meciul cu Turcia și la celelalte evenimente, a mai avut câteva momente delicate medical înainte de meciul cu Turcia, el a fost cel mai în măsură să își hotărască destinul”, a declarat Cornel Dinu, potrivit fanatik.ro.