Acasa » Fotbal Intern » Reacția lui Mitică Dragomir despre noua Lege Paraschiv pentru ultrașii din România: „Cea mai bună din Europa”

Reacția lui Mitică Dragomir despre noua Lege Paraschiv pentru ultrașii din România: „Cea mai bună din Europa”

Florentin Dincă
Reacția lui Mitică Dragomir despre noua Lege Paraschiv pentru ultrașii din România: „Cea mai bună din Europa”
Dumitru Drasgomir lauda modificarile Legii 4. Foto: Sport Pictures

Mitică Dragomir, inițiatorul legii împotriva ultrașilor din România, a reacționat după intrarea în vigoare a modificărilor aduse în Parlament de „Legea Paraschiv”.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal laudă noua formă a legii pe care o consideră cea mai bună din Europa și recunoaște că aceasta avea nevoie de îmbunătățiri.

Ce a spus Dumitru Dragomir despre noua Lege Paraschiv. „Foarte bine că au modificat-o și bravo lor”

Ex-conducătorul din fotbalul românesc a avut o primă reacție după ce Parlamentul a votat modificările aduse Ligii 4, asimilată acum ca „Legea Paraschiv”, după deputatul Ciprian Paraschiv.

„Corleone” are numai cuvinte de laudă la adresa acestui demers formă a legii și are puterea să recunoască îmbunătățirile de care avea nevoie Legea 4, inițiată chiar de către el în urmă cu mulți ani, pentru prevenirea și combaterea violenței la competițiile și jocurile sportive de pe arenele din România.

Noua formă a Legii 4/2008, iniţiată de Ciprian Paraschiv şi adoptată de către Camera Deputaților, elimină mai multe amendamente din vechea lege care nu erau deloc pe placul ultrașilor.

„De asta sunt legi în țara asta, să fie îmbunătățite. Foarte bine că au modificat-o și bravo lor. Pe mine mă respectă suporterii, am mers la Berca acolo și s-a ridicat toată tribuna în picioare, marea majoritate nu îmi poartă pică pentru legea asta. E bine că nu mai dau torțe. Îl felicit pe Ciprian Paraschiv că a îmbunătățit legea.

Sunt modificări bune și eu îl admir pentru asta, bravo lui. Cum sa îi port pică? E om de fotbal și am o impresie foarte bună despre el. Îmi pare bine că modificările au fost făcut de un fost fotbalist care a fost și bun.

E cea mai bună lege din Europa și a fost făcută doar de mine, un singur om, nu de un grup parlamentar. Aveți idee ce înseamnă faci o lege singur? Chiar dacă din umbră m-au mai ajutat Jandarmeria și alții, Antonescu. Am drept de autor asupra ei”, a declarat Dumitru Dragomir, la Fanatik.

Foto: Sport Pictures

Liber la bere și la show-uri pirotehnice

Proiectul cel nou adoptat va permite organizarea de show-uri pirotehnice la meciuri, în condiții autorizate de către operatori specializați și în zone delimitate, cu respectarea cerințelor de siguranță.

Astfel, aceste elemente de spectacol pot fi integrate într-un cadru legal și organizat, cu protecția spectatorilor și a participanților

Noile prevederi aduc clarificări și în privința consumului de băuturi în incinta arenelor sportive. Astfel se va permite comercializarea și consumului de băuturi fără alcool și slab alcoolizate, în condiții strict reglementate.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]