Reacția lui Miriuță, după ce Nistor s-a întors în Ștefan cel Mare

Reacția lui Miriuță, după ce Nistor s-a întors în Ștefan cel Mare

Dinamo a renunțat în această iarnă la căpitanul Paul Anton și la Rivaldinho, dar a reușit să-i transfere pe Aitor Monroy și Ivan Pesic. La capitolul „veniri”, formația din Ștefan cel Mare s-a mai întărit cu Vlad Olteanu, Mihai Popescu și Daniel Popa,reveniți după împrumuturile la FC Voluntari, respectiv FC Botoșani. Ieri, „câinii” au reușit readucerea lui Dan Nistor, transferat în vara la CFR Cluj în schimbul portughezului Felipe Nascimento.

Tehnicianul lui Dinamo, Vasile Miriuță, se declară mulțumit de readucerea lui Dan Nistor în Ștefan cel Mare  „L-am dorit cu toții, și eu în special mi-am dorit ca Dan să revină, de mâine se va prezenta la antrenamente și ne va ajuta foarte mult. Nistor este unul dintre jucătorii foarte importanți de la Dinamo, el anul trecut a jucat cu Hanca, cu Adam, s-au înțeles foarte bine, și sincer chiar mă bucură foarte mult. Fiecare antrenor are filosofia lui, eu sunt un antrenor care discută foarte mult cu jucătorii, sunt mai apropiat de ei, dar bineînțeles, până la o limită. Sunt sigur că voi avea o relație excelentă cu Dan, i-am spus că îl aștept cu brațele deschise”, a spus Miriuță la Digisport.

Antrenorul în vârstă de 49 de ani a vorbit și despre situația lui Jamie Penedo, dar și despre posibila aducere a fostului său elev, Mihai Mincă  „Îl așteptăm pe Penedo să se întoarcă, astăzi trebuie să sosească, vom vedea. A trimis niște mesaje că este în spital și că are niște probleme medicale, deci s-a discutat cu el. În seara asta îl aștept. Eu am rămas în relații foarte bune cu Mincă, l-am antrenat în două mandate, dar nu a fost vorba de el să vină acum”, a mai precizat tehnicianul.

Articol scris de Daniel Anghel
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania