Răzvan Zăvăleanu, ultimele detalii despre felul în care banii DDB ajung la Dinamo: „Este o singură formă legală” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al celor de la Dinamo București, a făcut în cadrul emisiunii ProSport Live o serie de dezvăluiri cu privire al forma sub care banii din partea DDB ajung la club.

DDB reprezintă principalul creditor al formației din „Ștefan cel Mare”, în condițiile în care membrii programului au reușit de-a lungul timpului să vireze sume importante în club, suporterii-acționari fiind primii pe lista celor care au solicitat achitarea restanțelor după intrarea clubului în insolvență.

În acest context, administratorul judiciar al echipei a explicat cum banii celor implicați în programul DDB ajung la Dinamo.

Răzvan Zăvăleanu, ultimele detalii despre felul în care DDB ajută Dinamo: „Este o singură formă legală”

Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit în emisiunea ProSport Live că  există o singură formă legală prin care clubul Dinamo poate beneficia de veniturile din partea programului DDB, respectiv prin intermediul unor contracte de împrumut. De asemenea, omul aflat în conducerea clubul din „Ștefan cel Mare” a menționat că, din cauza lipsei de resurse materiale ale echipei, mecanismul de rulare a banilor nu poate fi pus în practică.

„Este o singură formă legală, prin intermediul unor contracte de împrumut. Există un mecansim prin care urmează ca banii să se restituie și ulterior prin alte contracte de împrumut să se ruleze. Din păcate, în acest moment mecansimul acesta nu poate fi pus în practică pentru că nu există resursele necesare să se restituie împrumutul” a dezvăluit administratorul special.

Răzvan Zăvăleanu are o experiență bogată în ceea ce privește ideea de a lucra la insolvențele cluburilor, în condițiile în care acesta s-a mai aflat în trecut și la CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, ASA Târgu Mureș și FC Brașov.

Acesta a fost numit la Dinamo în urma deciziei Tribunalului București în vara acestui an și activează ca reprezentant al firmei RTZ&Parteners SPRL.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…