Răzvan Burleanu, presiune maximă pe viitorul selecționer al României! Ce obiectiv i-a fixat președintele FRF

Florentin Dincă
Răzvan Burleanu, presiune maximă pe viitorul selecționer al României! Ce obiectiv i-a fixat președintele FRF
Sursă foto: Profimedia Images

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, pune deja o presiune imensă pe viitorul selecționer al naționalei tricolore, cel căruia i-a fixat deja obiectivul principal.

Șeful FRF susține că noul selecționer al primei reprezentative a României va avea ca obiectiv calificarea naționalei la Campionatul Mondial, oirganizat în premieră în trei țări: Statele Unite, Canada și Mexic.

Răzvan Burleanu, presiune totală pe noul selecționer al naționalei României! Obiectivul trasat de președintele FRF

Nu are deocamdată selecționer, dar deja pune o presiune totală pe el. Președintele Federației Române de Fotbal a fixat deja obiectivul primordial al viitorului selecționer al naționalei tricolore. Calificarea la Campionatul Mondial din 2026 este targetul principal al noului antrenor al tricolorilor.

„Edi a trecut prin multe provocări. Mulți care vor să continue azi, la finalul lui 2022, îi spuneau să plece. Suporterii să nu se supere pe decizia lui Edi, să-l înțeleagă. Mâine se convoacă comisia tehnică, la 10:30, pentru ca apoi, cu propunerile lor, să mergem mai departe. Vrem un selecționer care să ducă actualul lot la potențialul maxim și să ne ducă la Campionatul Mondial.

Ne dorim ca actuala Generația de Suflet să continue să inspire. Am o relație apropiată cu el. Ne-am dorit să continuăm cu el. Indiferent de rezultate, ne-am fi dorit să continuăm, fiindcă procesul a stat la baza acestui succes.

Motivul principal al despărțirii a fost că vrea să se odihnească. Fiindcă consumul a fost gigantic, cred. Mi-a spus că nu va semna cu niciun alt club în perioada următoare. Echipa națională e foarte atractivă, dar ai nevoie de ambele părți pentru un angajament. E insuficient ca noi să vrem, e nevoie și de dorință din partea lor”, a spus Răzvan Burleanu.

Ce condiții trebuie să îndeplinească noul selecționer

Răzvan Burleanu, președintele forului fotbalistic intern, a vorbit și despre profilul viitorului selecționer al echipei naționale a României. Prima condiție expusă de șeful FRF este ca acesta nu poate antrena în paralel și o echipă de club, iar directiva a fost clară către Gică Hagi, implicat total la Farul Constanța. Apoi, șeful FRF a dezvăluit că nu va plăti clauze eliberatorii pentru niciun antrenor, indiferent de numele său.

„În ceea ce privește profilul candidaților, tot cei din Comisia Tehnică decid. Nu vom abdica de la principiile de până acum. Nu acceptăm un antrenor care să fie și la echipa de club.

Nu plătim clauze, sume de bani, pentru un antrenor care să iasă dintr-un anumit de contract de club. Integritatea deciziei ar fi pusă la îndoială”, a declarat Răzvan Burleanu.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania