Răzvan Burleanu a anunțat când ar putea participa fanii la meciurile din România. Planul pus la cale de FRF

Răzvan Burleanu a anunțat când ar putea participa fanii la meciurile din România. Planul pus la cale de FRF
  • Publicat:

Răzvan Burleanu, președintele FRF (Federația Română de Fotbal), a vorbit despre posibilitatea ca spectatorii să poată participa la meciurile din România.

Președintele Federației Române de Fotbal susține că finala Cupei României care va avea loc pe 22 iulie s-ar putea disputa cu spectatori în tribune. Ultimul act al competiției ar urma să se joace între câștigătoarele din meciurile FCSB – Dinamo și Sepsi OSK – Poli Iași.

Răzvan Burleanu a anunțat când ar putea participa fanii la meciurile din România

Răzvan Burleanu recunoaște că și-ar dori ca spectatorii să poată participa la meciurile din România mai devreme de 22 iulie. „Da, până atunci ceea ce ne dorim ca federație e să vedem spectatorii mai devreme de 22 iulie”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

”Am avut două obiective ca federaţie în această întâlnire. Primul obiectiv e ca din 15 iunie să putem să redeschidem bazele sportive din România, fie cele private, fie cele publice, să putem să ne reluăm antrenamentele la nivel amator, atât la nivel de seniori, cât şi la copii şi juniori. Cel de-al doilea obiectiv a fost să putem să permitem accesul a până în 10% a spectatorilor pe stadioane la meciurile de fotbal din România” mărturisit preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Ce spune Răzvan Burleanu despre finala Cupei României

Final Cupei României care este programată pe 22 iulie ar urma să se joace pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Dacă li se va permite accesul suporterilor pe stadion, cel puţin în aceste etape pe care le-am lucrat, atunci cu siguranţă ne dorim să ne întoarcem la Craiova. S-a interpretat greşit că FRF este împotriva revenirii suporterilor pe stadion. Au fost foarte mult discuţii şi anume că 500 de spectatori ar trebui să fie pe stadion.

Nu susţinem ca 500 de spectatori, ci până la 10% din capacitatea stadionului, cu un protocol foarte bine stabilit. La fiecare loc ocupat, vei avea 12 locuri lăsate libere. Biletul nu va mai putea fi achiziţionat de la stadion, ci va fi achiziţionat doar online şi vom apela la această variantă, print at home a mai declarat preşedintele FRF.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×