Raul Rusescu, prezentat oficial la Academica Clinceni înaintea duelului cu FCSB. „Nu poate să joace un meci întreg!” | VIDEO

Raul Rusescu, prezentat oficial la Academica Clinceni înaintea duelului cu FCSB. „Nu poate să joace un meci întreg!” | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Academica Clinceni a oficializat transferul lui Raul Rusescu, chiar înaintea meciului cu FCSB, formație la care atacantul a reușit cele mai bune performanțe din carieră.

Academica Clinceni – FCSB se joacă azi, ora 21.00, în etapa a 7-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, iar formația antrenată de Ilie Poenaru l-a prezentat oficial pe Raul Rusescu. 

Raul Rusescu, prezentat oficial la Academica Clinceni înaintea duelului cu FCSB

Atacantul în vârstă de 32 de ani a semnat cu Academica Clinceni în urmă cu câteva zile și se alătură, astfel, celorlalți foști jucători de la FCSB care s-au transferat la formația antrenată de Ilie Poenaru: Cristi Tănase, Florin Gardoș și Paul Pîrvulescu.

”Nu am fost eu factorul principal care a reușit să îl convingă, jucătorii din lotul nostru și oamenii din conducere au făcut asta. Și eu l-am dorit și am cerut cpnducerii să facă tot posibilul să îl aducă pentru că aveam nevoie de un jucător ca Rusescu. Nu cred că poate să joace un meci întreg acum, depinde cum se desfășoară meciul, dar v-am spus-o, în momentul în care a venit era într-o formă bună și a recuperat. E la un nivel bun de joc la cum arată în momentul ăsta”, a spus Ilie Poenaru într-o conferință de presă.

Raul Rusescu are 147 meciuri jucate pentru FCSB

Cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro, Raul Rusescu a semnat cu Academica Clinceni un contract valabil până în vara anului 2021. Pe parcursul carierei, atacantul a mai jucat pentru Giresunspor, FCSB, Osmanlispor, Sevilla, Braga, Unirea Urziceni, CS Mioveni și Astra 2.

Raul Rusescu are cele mai multe meciuri în tricoul FCSB-ului. Atacantul a jucat în 147 de meciuri, a dat 59 de goluri și a oferit 25 de pase decisive pentru formația patronată de Gigi Becali. Acesta a câștigat cu FCSB două titluri (2012-2013 și 2014-2015) și Cupa României (2014-2015), dar și cel mai bun marcator din sezonul 2012-2013 și fotbalistul anului 2012.

  • Academica Clinceni – FCSB se joacă în etapa 7 din Liga 1, azi, ora 21.00, la Călărași, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen