7 mai reprezintă o sărbătoare pentru toată suflarea stelistă, dar în acest an reprezintă și un moment de unitate pentru foștii jucători ai roș-albaștrilor.
Mihai Pintilii, Alexandru Bourceanu, Raul Rusescu, Cornel Râpă, Sebastian Chitoșcă și Gabriel Enache vor face echipă în cadrul unui eveniment caritabil.
Elevii Liceului Teoretic Alexandru Vlahuță din București au organizat un eveniment caritabil prin care încearcă să strângă bani pentru un coleg de-ai lor al cărui tată a suferit un accident teribil. Bărbatul a fost victima unui incendiu la data de 1 aprilie, iar în prezent este în comă indusă la spitalul din Timișoara, la secția de arși.
Pe 7 mai 2026, la Sala Apollo, echipa foștilor jucători de la Steaua va juca într-un turneu inedit, de la ora 13:30, unde intrarea este liberă, însă oricine poate face o donație pentru bărbatul internat la spitalul din Timișoara. Tinerii s-au gândit la toate, iar în pauzele dintre meciuri va exista și un show de majorete.
„Acest eveniment nu este despre fotbal, ci despre un om care are nevoie de ajutor. Acesta a fost prins într-un incendiu și mai apoi a fost spitalizat de urgență la Timișoara, deoarece doar acolo era loc disponibil pe secția acreditată pentru tratamentul victimelor de incendiu. Situația medicală este delicată și complicată, iar costurile aferente tratamentului și recuperării, precum și nevoile urgente ale familiei în această perioadă, depășesc cu mult resursele lor actuale.
Vă asteptăm la meci să arătăm acestei familii ca nu este singură și că suntem alături de ei!!
Mulțumim mult pentru implicare organizației Crucea Roșie, contribuția lor ne-a ajutat foarte mult!!
Intrarea este gratuită indiferent de liceu, dar încurajăm pe toată lumea care vine să doneze, indiferent de sumă, deoarece orice ban contează. Chiar și dacă nu reușiți să ajungeți la meci, vă încurajăm să donați pentru a putea să facem, împreună, o diferență semnificativă pentru această familie.
Nume beneficiar: Prunaru Emilian Adrian
Banca: BRD
IBAN: RO24BRDE426SV35211404260
Detalii plată: Donație pentru tratamentul tatălui”, se arată într-un mesaj al elevilor din Vlahuță.
În altă ordine de idei, pe 7 mai 2026 se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanță realizată de fotbalul românesc. Steaua câștiga Cupa Campionilor Europeni într-o seară magică de 7 mai 1986.