Rapid pregătește momente speciale în memoria lui Aaron Boupendza! Atacantul decedat la doar 28 de ani va fi omagiat de giuleșteni la partida cu U Cluj, care se va juca sâmbătă.
Astfel, din informațiile ProSport, într-un timp foarte scurt s-au pregătit tricouri negre cu chipul lui Boupendza, iar jucătorii lui Marius Șumudică vor ieși cu acestea pe teren.
Decesul lui Aaron Boupendza a fost un veritabil șoc mai ales pentru Marius Șumudică, însă și jucătorii Rapidului au fost afectați de vestea pe care au primit-o în cursul zilei de miercuri. De altfel, aceștia au avut dificultăți în a se pregăti foarte bine pentru partida cu U Cluj, extrem de importantă în tentativa giuleștenilor de a prinde un loc în Europa.
Prin urmare, Rapid a pregătit deja câteva momente speciale în memoria celui care a jucat ultima oară în China. Astfel, pe tabela de marcaj a arenei din Giulești vor rula imagini cu Boupendza în tricoul giuleștenilor, în care acesta a reușit să marcheze de cinci ori.
De menționat și că jucătorii vor ieși pe teren cu tricouri negre cu chipul fotbalistului sosit ca o veritabilă vedetă în Superliga.
De văzut însă câți spectatori vor ajunge sâmbătă seara pe arena Rapidului, cu doar câteva ore înainte de a merge la slujba de Înviere.
Aaron Boupendza nu a părut să fie arogant în perioada petrecută la Rapid, mai ales că fusese golgheter în Turcia și era clar că avea un anumit statut atunci când a venit în România. Nu era un fotbalist oarecare! Doar că Aaron prefera mereu un lucru și prin asta a ieșit în evidență: el stătea singur, asta făcea mereu în cantonamentul Rapidului în scurta perioadă pe care a avut-o aici. Nu avea un coleg de cameră”, susțin sursele ProSport.
În plus, LPF a anunțat că se va ține un moment de reculgere în memoria celui care a plecat de la Rapid la începutul acestui an.
Momentul dedicat lui Boupendza nu va avea loc doar la partida dintre Rapid și U Cluj, ci la toate meciurile care se va juca în următoarele zile în Superliga.
Etapa de Paște va debuta vineri, de la ora 17:00, atunci când Oțelul va întâlni nou-promovata Unirea Slobozia. Derby-ul rundei va avea loc pe Arena Națională, acolo unde campioana FCSB va da peste rivala CFR Cluj.
Aaron avea mereu bun simț în relațiile cu ceilalți colegi, era politicos cu oamenii din staff-ul tehnic și cu ceilalți angajați. Din acest punct de vedere, nimic de reproșat. Un comportament normal. Aaron era însă o fire mai retrasă în comparație cu ceilalți jucători. Nu interacționa prea mult cu ei”, sunt de părere oamenii care au interacționat cu Boupendza.