Rapid a reacționat după ce Dumitru Dragomir a susținut fuziunea cu Academica Clinceni! Declarația giuleștenilor despre „scurtătura” găsită

Redactor:
Dan Mirea
Rapid a reacționat după ce Dumitru Dragomir a susținut fuziunea cu Academica Clinceni! Declarația giuleștenilor despre
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid a reacționat prin vocea lui Daniel Pancu la scenariul propus de Dumitru Dragomir. Antrenorul susține că echipa din Giulești își va câștiga locul în Liga 1 pe merit, nu printr-o fuziune cu o nou-promovată.

Dumitru Dragomir a propus ca Rapid și Academica Clinceni să fuzioneze, dar acest scenariu a fost demontat rapid de Daniel Pancu. „Niciodată! Tradiția și istoria Rapidului ne împiedică să recurgem la așa ceva pentru a promova. Nu știu de unde i-a venit această idee domnului Dragomir. Da, are dreptate că Rapid e un club prea mare și trebuie să fie în Liga 1, dar nu așa. Le transmit tuturor să nu mai vorbească despre așa ceva pentru că o fac degeaba.

Cum să se numească o echipă cu o asemenea tradiție Rapid Chiajna sau Rapid Clinceni. N-am nimic cu cele două echipe, din contră, dar Rapid trebuie să-și ducă singură crucea. Trebuie să promovăm anul acesta și anul viitor să ne luptăm pentru urcarea în prima divizie”, a declarat antrenorul Rapidului, pentru DigiSport.

Dumitru Dragomir susține că o astfel de mișcare ar fi benefică fotbalului românesc. „Cred că Academica Clinceni ar trebui să facă o combinație cu Rapid. Veți înțelege voi. Dacă aș fi la Rapid, asta aș face. De ce să fie o anomalie? M-aș duce la Gigi Becali și la primarul de la Clinceni. Ar trebui o fuziunie între Rapid și Clinceni. Rapid e o stare de spirit. Nu e în regulă ce se întâmplă. Rapid era în cupele europene, dar s-au dus unii derbedei la proces la Copos și l-au făcut să fugă din fotbal. Bă, să ne trezim! Unii suporteri cred că ei sunt echipele, nu patronul. Ce vreți? Să fie doar comune de lângă București în Liga 1? Suntem nebuni cu toți? Chiajna, Voluntari, Otopeni, Clinceni, Snagov … Suntem nebuni? Orașe ca Timișoara, Arad, Constanța sau Ploiești nu au echipe în Liga 1. Nu se poate așa ceva! Unde ați mai văzut asta?”, a declarat fostul șef al LPF, pentru sursa citată. 

Clinceniul se află pe primul loc în Liga 2, cu 70 de puncte. Cu opt etape rămase de disputat, echipa la care se implică Gigi Becali are un ecart de patru puncte față de principala urmăritoare, Chindia Târgoviște, și șapte de „U” Cluj, echipa aflată acum pe locul 3, care duce la baraj.

De cealaltă parte, după 23 de etape scurse din Liga 3, giuleștenii sunt pe primul loc în Seria 2, cu 56 de puncte acumulate în 21 de meciuri. Avansul față de locul secund, ocupat de Unirea Slobozia, este de patru puncte, însă ialomițenii au un meci în plus disputat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Informație de ultimă oră despre FLORIN PIERSIC. Anunțul venit direct de la SPITAL
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri