RAIUL BLATURILOR? Ce miză are următorul sezon. Sunt șanse mari ca, la anul, aproape jumătate din Liga 1 să joace degeaba

Redactor:
Matei Udrea
RAIUL BLATURILOR? Ce miză are următorul sezon. Sunt șanse mari ca, la anul, aproape jumătate din Liga 1 să joace degeaba
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj, Petrolul Ploiești și Dinamo sunt echipele care, la anul, vor juca fără niciun obiectiv în Liga 1, dacă în următoarele 3-4 zile nu ies din starea de insolvență. Cum toate trei au forța să termine sezonul următor între primele 8 și, deci, să intre în play-off, asta înseamnă că vor disputa fiecare câte 14 meciuri degeaba, interdicția de a participa în cupele europene și imposibilitatea de a retrograda plasându-le într-o zonă a lipsei totale de motivație. Lucrurile se vor agrava și mai tare dacă, așa cum se zvonește insistent în lumea fotbalului, Astra Giurgiu va depune, de asemenea, cerere de a intra în insolvență.

Câte echipe în insolvență vor ajunge în play-off și pentru ce vor juca acolo

Sistemul competițional la care va trece Liga 1 din vară pare să devină, cu fiecare eveniment petrecut, o capcană mortală pentru competitivitatea campionatului românesc. Prezentat de Gino Iorgulescu, noul șef la Ligii, ca o găselniță miraculoasă menită să crească valoarea și interesul întrecerii, sistemul cu 14 echipe care dispută un sezon regulat, apoi play-off și play-out, s-a transformat deja, chiar înainte de a începe, într-o glumă proastă.


„Sistemul cu 14 echipe, play-off și play-out, e făcut total aiurea, pe principiul lui >. Nu a fost analizat din perspectiva României și a posibilităților ei. Am încercat să le explic oamenilor de la federație despre necesitatea schimbării sistemului competițional, dar isteț, nu ca acum.”
Ionuț Lupescu, fost internațional și director general al FRF, acum directorul Comisiei Tehnice de la UEFA


Socotind că la începutul lunii iulie, când demarează noua ediție de campionat, se vor alinia echipele clasate acum pe locurile 1-12 plus nou-promovatele FC Voluntari și ACS Poli Timișoara, iar Dinamo nu reușește să iasă din insolvență pe 27 mai, vom avea la start trei formații al căror unic obiectiv palpabil ar fi evitarea retrogradării. E greu de crezut însă că Dinamo, Petrolul și CFR vor ajunge atât de rapid într-o situație disperată care să le trimită în coada clasamentului. Cel mai probabil, valoarea, tradiția și forța cluburilor respective le va permite să prindă după 26 de etape unul dintre primele 8 locuri. Asta înseamnă că vor intra în play-off. Unde, încă de la început, vor juca doar pentru că trebuie s-o facă, locul 2 sau locul 8 însemnând același lucru – UEFA interzice prezența în cupele europene a echipelor aflate în insolvență. Doar titlul ar putea reprezenta o motivație, fiind vorba totuși de un trofeu important pe plan intern, chiar dacă nici măcar din această postură nu ar avea dreptul la înscriere în competițiile continentale.

Nici măcar miza banilor din drepturile TV nu constituie un stimulent suficient pentru ca meciurile să se joace fără influențe oculte, după cum nici până acum milioanele de la televiziuni n-au fost de ajutor.

Acesta este însă un scenariu „soft”. Varianta „hard” poate arăta astfel: un sezon 2015-2016 cu patru, cinci sau chiar mai multe echipe în insolvență. Șanse să se materializeze această moarte a pasiunii pentru fotbalul nostru sunt destule și nu doar pe hârtie. Se zvonește de ceva vreme în Liga 1 că Astra, club cu mari datorii la Fisc și al cărui patron e la închisoare, va cere de asemenea protecția legii în fața creditorilor. Există o posibilitate, de asemenea, ca în ultima etapă a acestui sezon FC Brașov să salveze de la retrogradare. Asta ar însemna că în ediția viitoare de campionat am putea avea cinci echipe din Liga 1 în insolvență.


„Mi se pare un pic ciudat sistemul cu 14 echipe, nu cred că va fi foarte bine, dar poate greșesc eu. Însă nu cred că va fi frumos.”
Cristiano Bergodi, fost internațional italian, acum antrenor la Rapid


Experiența ne-a învățat deja că oricând e posibil ca orice alt club să aibă aceeași soartă. La Iași, clubul local e susținut de autoritățile locale, iar primarul este deja suspendat din funcție. La Târgu Mureș, grupare de asemenea susținută de Primărie, sunt mari restanțe financiare către fotbaliști, iar primarul și viceprimarul au dat deja cu subsemnatul la DNA inclusiv pentru modul în care s-a făcut finanțarea la ASA. Și Pandurii se confruntă cu dificultăți financiare.

Pericolul meciurilor fără miză amenință și zona play-out

Cu unele mici excepții, probabil că finalul sezonului următor nu va diferi foarte mult, ca structură, de cel actual. Valoarea loturilor sugerează că ASA, Steaua, CFR, Petrolul, Astra, Craiova, Dinamo și Botoșani au șansele cele mai mari să joace în play-off. Fără întăriri substanțiale, Iași, Viitorul, Pandurii, Gaz Metan, Voluntari și Timișoara vor intra, probabil, în play-out. Calculele pot fi date peste cap numai printr-un colaps (foarte posibil) al unora dintre echipele aflate acum, aparent, într-o postură avantajoasă.

Specificul noului format face greu de prezis evoluția luptei la retrogradare. Se știe clar că vor pica în Liga 2 două formații. Tradiția ultimilor 10 ani spune însă că n-a existat sezon în care cel puțin o echipă să nu fie practic retrogradată cu mult timp înainte de a se termina campionatul – uneori, identitatea ultimei clasate se știe chiar de la finalul turului! După cum se poate observa din tabelul de mai jos, în cele mai multe cazuri nici măcar înjumătățirea punctajului (care se va efectua înainte de play-out și play-off) nu ar fi putut apropia suficient ultima clasată de locurile salvatoare.

Dacă această situație se repetă și în noul format, atunci în play-out se va intra, în cel mai bun caz, cu unica miză de a evita locul 13, ceea ce va lărgi la dimensiuni uriașe și în această zonă tentația aranjamentelor care – după cum se poate vedea – subminează credibilitatea competiției și în acest final de campionat.


 „Am băgat și un minimum de puncte care trebuie făcut, 15, altfel în Divizia B se va intra cu un minus de puncte. Asta ca să evităm, într-un fel, dezinteresul pentru unele echipe.”
Gino Iorgulescu, președintele LPF



Sezonul 2015-2016 se conturează, astfel, a deveni unul în care vor abunda partidele fără miză sportivă pentru cel puțin una dintre combatante. Ce se va întâmpla în această situație, am putut vedea chiar în acest retur: echipele scăpate de griji au pierdut la foc automat în fața celor care încă mai aveau un scop, iar rezultatele surprinzătoare, greu de explicat într-un campionat normal, dar cu cote mari la pariuri, au fost la ordinea zilei.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen