Punctele cu Gazul ar premite celor de la UTA accesul în „careul de ași” al Ligii 1! Balint: „Suntem pe un trend ascendent”

Redactor:
Călin Mnerie
Punctele cu Gazul ar premite celor de la UTA accesul în „careul de ași” al Ligii 1! Balint: „Suntem pe un trend ascendent”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără trofeu câștigat în competițiile interne, Gaz Metan Mediaș a avut, însă, prezențe constante pe prima scenă a fotbalului românesc în ultimele decenii, spre deosebire de UTA.

Cea mai bună perioadă din istoria clubului sibian se leagă de profesorul Cristian Pustai, dar și de arădeanul Cristian Todea, căpitan al „alb-negrilor” sezoane la rând în Liga 1. Mai mult, în 2011, medieșenii au ajuns în preliminariile Europa League, fiind scoși din competiție de Austria Viena.

Doar patru „ciocniri” în Liga 1, fără success pentru medieșeni

Pentru a vorbi despre dueluri oficiale între UTA și Mediaș în elită trebuie să ne întoarcem în anii ce au urmat celui de-al doilea Război Mondial. În sezonul celui de-al doilea titlu de campioană din istoria „Bătrânei Doamne”, echipa lui Farmati, Petschovsky, Bonyhadi trecea cu 8-2 (acasă) și 5-2 (în deplasare) de CSM Mediaș, pentru ca în ediția următoare teamul din Sibiu să-i smulgă un punct campioanei pe teren propriu (1-1), pentru ca la Arad să piardă cu 3-0. Avea să fie anul retrogradării medieșenilor, care, însă, din postura de divizionară secundă, a jucat o finală de Cupa României exact acum 69 de ani! Pe 8 noiembrie 1951, CCA București câștiga trofeul în prelungirile meciului cu Flacăra Mediaș.

Fond bun de încredere…în ambele tabere

Cele două formații s-au duelat ultima oară în sezonul 2015-2016 al ligii secunde, când medieșenii au revenit în elită, în timp ce UTA pierdea barajul cu FC Voluntari. Arădenii ajung la meciul de luni seară (ora 20,30) cu 5 rezultate utile consecutive, timp în care au pus la păstrare nu mai puțin de 11 puncte, ajungând pe loc de play-off. În schimb, Gazul se poate lăuda cu supriza campionatului, victoria din fieful lui CFR Cluj.

„Ne aflăm în fața unui adversar destul de dificil, o echipă pregătită de un antrenor care a reușit performanță în România și care, iată, a reușit să redreseze cumva echipa. Mă refer în principal la ultimul lor rezultat, victoria de la CFR Cluj e una pe care foarte puțină lume o aștepta.

Așadar, vin pe un fond de încredere bun, pentru că nu este la îndemâna oricui să câștige pe terenul campioanei en- titre. Însă, din acest punct de vedere, și noi suntem bine pentru că venim după o succesiune de rezultate bune și mai ales după două victorii legate. Asta ne dă încredere că putem aborda la parametri optimi întâlnirea de luni”, consideră Laszlo Balint, care-și poate duce echipa în „careul de ași” al Ligii 1 dacă punctele cu Gazul rămân la Arad.

Organizarea defensivă și fazele fixe – principalele atuuri identificate de Balint în tabăra adversă

Vorbind în detaliu despre medieșeni, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne” a adăugat: „E o echipă cu calitate, foarte bine organizată pentru că – practic – victoria lor de la CFR s-a bazat în primul rând pe organizare defensivă foarte bună. Apoi – bineînțeles – au reușit să și marcheze golurile ce le-a asigurat încă trei puncte în clasament. Dar, pe lângă această organizare defensivă au și abilitatea de a fi periculoși la faze fixe. În acest sens, dar nu numai, au și jucători cu calitate bună și mă gândesc în special la Ronaldo Deaconu, un executant foarte bun al fazelor fixe, dar și un fotbalist care șutează foarte bine de la distanță.

Știm toate aceste detalii, i-am analizat, discutăm absolut fiecare detaliu care ne-ar putea ajuta să câștigăm luni, dar rămân la principiul meu, unul foarte ferm. Dacă noi vom fi bine, sută la sută vom câștiga acest meci pentru că am demonstrat că putem face față fiecărui adversar. Jucătorii sunt pe un trend ascendent din toate punctele de vedere și atunci e important pentru mine să le păstrez toate resursele de motivație la un nivel cât se poate de bun. Mă refer la nivelul nostru de determinare și atitudine, care să ne permită câștigarea tuturor punctelor”.

Întrebat dacă Mediașul arată mai bine cu Jorge Costa pe bancă, Balint a spus: „Eu nu pot să nu pot să fac aprecieri asupra muncii lui Costa sau cea a lui Dușan Uhrin , pentru simplul motiv că nu știu exact ce s-a întâmplat acolo. Este clar că după un debut mai puțin bun echipa din Mediaș și-a revenit . În plus, au fost aduși niște jucători interesanți, din punctul meu de vedere, care – probabil – au venit și prin prisma faptului că este antrenor Jorge Costa. Dar, pot face aprecieri diferențelor ce există între mandatele celor doi antrenori”.

Fără Hora și Melinte

În schimb, Balint  nu se bazează pe Hora și Melinte (în refacere după infecția cu COVID) și Pleașcă (probleme musculare), dar nici pe juniorii Moldovan, Popescu, Tescan și Hrezdac. În schimb, Balauru, Tomozei și Ilie au prins din nou lotul după trei săptămâni de absență. După această etapă, campionatul Ligii 1 se întrerupe pentru meciurile echipei naționale, sub „tricolor” fiind chemat și utistul Albu.

Al doilea meci pentru Moroiță în Liga 1

Partida UTA – Gaz Metan, de mâine seară, va fi arbitrată de Andrei Moroiță, ploieșteanul fiind la cel de-al doilea meci de Liga 1 din carieră. Fostul fundaș a debutat ca arbitru de centru în prima divizie la partida Viitorul – FC Argeș 2-2, de acum două săptămâni. Prahoveanul a dictat câte un penalty de echipă, cel de-al doilea în prelungiri, permițându-le constănțenilor să evite eșecul.

Moroiță a mai arbitrat echipa mare a UTA-ei o singură dată. Se întâmpla în Liga 2-a, în toamna anului 2018, când arădenii pierdeau pe „Motorul” (scor 1-2) contra lui FC Argeș. Și tot într-un meci cu piteștenii Moroiță a apărut în calea „Bătrânei Doamne”, dar, de această dată ca rezervă a confruntării ce a a consfințit promovarea arădenilor în Liga 1, de pe 2 august.

În fine, Andrei Moroiță a condus la centru semifinala Ligii Elitelor U19, dintre UTA și Dinamo, încheiată cu scorul de 6-5 în favoarea „câinilor” după loviturile de departajare.

Mâine, începând cu ora 20,30, Moroiță va colabora la cele două linii cu Mircea Grigoriu (București) și Daniel Mitruţi (Craiova). Rezervă de arbitru este Florin Marcu, din Oradea, iar de notele  „fluierașilor” va fi responsabil Zoltan Szekely, din Baia Mare.

 

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen