ProSport l-a găsit pe fanul care a aruncat cu o coajă de banană în Wellington. EXCLUSIV | „Regret enorm ce am făcut, dar și el ne-a înjurat”. Dovada că oficialii Rapidului ascund adevărul

ProSport l-a găsit pe fanul care a aruncat cu o coajă de banană în Wellington. EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport l-a identificat pe suporterul rapidist care vineri, la finalul partidei dintre Concordia Chiajna și Rapid, scor 0-0, a aruncat cu o coajă de banană în atacantul brazilian Wellington. Costache Iacob, în vârstă de 39 de ani, a recunoscut gestul după ce inițial a încercat să mascheze semnificația sa reală. Mărturia suporterului rasist demontează comunicatul emis de oficialii clubului Rapid, potrivit căruia gestul condamnabil nu s-a produs în sectorul rezervat echipei oaspete pe stadionul clubului Concordia, astfel încât societatea FC Rapid nu poate fi făcută responsabilă de acest gest și nici marea masă a suporterilor rapidiști. A fost un gest individual, iar autorul trebuie să suporte rigorile legii. Costache este rapidist, iar declarațiile date de el duminică reprezintă dovada.

Vineri, un meci banal, contând pentru etapa a 10-a a Ligii 1, între Chiajna și Rapid, echipe care în acest sezon se luptă pentru a evita retrogradarea, s-a transformat într-un caz de rasism care a făcut înconjurul presei internaționale. În minutul 59, centralul partidei, Marian Balaci, i-a arătat cartonașul galben lui Wellington. Atacantul brazilian se dusese la arbitru pentru a se plânge că fanii din galeria Rapidului scot sunete asemănătoare unei maimuțe atunci când acesta se află aproape de ei. La final, o coajă de banană, aruncată de unul dintre suporteri, l-a lovit pe jucătorul lui Șumudică. Wellington a plecat la vestiar și a plâns, fapt ce putea fi văzut cu ușurință de cei prezenți la stadion. Brazilianul avea ochii roșii și era șocat de episodul prin care tocmai trecuse: „Cei de la Ligă sau Federație trebuie să facă ceva! Soția mea a fost la meci cu copilul meu. Acum, când am ieșit de la vestiare, cel mic a întrebat de ce a dat lumea cu banane în mine„, a declarat Wellington.


Lucrurile nu vor rămâne așa. Este rușinos pentru cei care au făcut așa ceva!
Marius Mitran, director de imagine LPF


ProSport l-a identificat pe suporterul din galeria Rapidului care a pus România pe harta cazurilor serioase de rasism din sportul mondial. În vârstă de 39 de ani, Costache Iacob este șofer de taxi la una dintre cele mai importante companii din țară și este un obișnuit în tribună la meciurile echipei lui Marian Rada. Postările sale de pe Facebook atestă faptul că vineri, 3 noiembrie, se afla pe stadionul din Chiajna.

„Sincer, îmi pare rău, nu știam că se va ajunge așa departe”

Nu știi cum să abordezi pentru un interviu un suporter bănuit că ar fi cauzat scandalul etapei și poate chiar al sezonului. Nici el nu știe, astfel că vreme de câteva ore bune nu îți răspunde și reacționează abia atunci când îi spui că ziua următoare șefii companiei de taxiuri la care lucrează vor fi și ei contactați pentru o reacție: „Ce treabă au ei cu meciul? Nu eram în timpul serviciului, iar când sunt liber fac ce vreau eu”, spune suporterul lansator de coji de banane. Este defensiv la început și nu e greu de înțeles de ce.

Costache Iacob își începe pledoaria: „Eu nu am aruncat coaja de banană spre Wellington, ci spre unul din staff-ul Rapidului, care este prieten cu mine. Am făcut o glumă cu el, nicidecum cu Wellington„. Încerci să obții răspunsuri legate de o eventuală suspendare pe viață de la meciurile Rapidului, așa cum este menționat în comunicatul clubului Rapid . În loc de asta, obții mărturia suporterului. Nu a vrut să facă nicio glumă cu cineva din staff-ul Rapidului: Au fost cazuri mai grave și la noi, dar și la alte echipe. Și nu s-au luat măsuri. Sincer, îmi pare rău, pentru că nu știam că se va ajunge așa departe„.

ProSport: Te-ai gândit să vorbești cu Wellington?
Costache Iacob: Ce să vorbesc cu el?

A plâns la vestiar după ce ai aruncat cu coaja de banană în el. Nu te simți rău din cauza asta?
Stai puțin, stai puțin. Dacă nu aruncam eu cu acea coajă de banană la sfârșitul meciului, tot ne acuzau de rasism. Noi, cei de la tribuna a 2-a, când era mingea la Wellington, făceam .

Nu te simți în niciun fel vinovat că a plâns?
Dar pe rapidiști, când îi face lumea „țigani”, „ciori” sau mai știu eu cum… Atunci nu mai este rasism? Nici nu se iau măsuri.

Nu Wellington vă jignește…
Da, dar Wellington v-a spus că ne-a înjurat în minutul 59? Și că la sfârșitul meciului, în drum spre vestiare, un jucător de la Concordia ne-a arătat semne obscene?

Nu, asta nu. Ce jucător de la Chiajna v-a făcut semne obscene la finalul meciului?
Păi vedeți că el pozează numai în victimă? Poate de aici nervii și descătușarea asta. Nu știu cum îl cheamă pe jucător, dar sigur e pe înregistrare.

„Dacă nu vedeam coaja de banană, nu se mai întâmpla nimic”

Ce înseamnă Rapid pentru tine?
Rapid înseamnă foarte mult pentru mine și sincer, îmi pare foarte rău de gestul făcut. Poate nu aș mai face asta nici dacă nu aș ști consecințele. Dar am fost provocat. În minutul 59, când noi am scandat , Wellington s-a întors către noi și ne-a înjurat. Eu am strigat la Șumudică și i-am zis . La care el a spus .

A reacționat probabil la sunetele voastre. Asta nu justifică gestul de la sfârșit făcut de tine…
Da, știu.

Cei din galerie ți-au atras atenția? Sau ați râs toți în acel moment?
Mi-au atras atenția, mi-au spus că nu trebuia să fac asta. Regret foarte mult ce am făcut, dar acum faptul este consumat.

Dacă l-ai avea mâine pasager în taxi pe Wellington, iar el s-ar plânge de ce i s-a întâmplat, ai avea curajul să-i spui că tu ești cel care a aruncat coaja de banană?
Poate că da, poate că nu. Știi cum e, la nervi omul face și zice multe, dar pe urmă regretă.

Era coaja ta de banană cea cu care ai aruncat?
Am găsit-o în tribună, era pe un scaun.

A fost ceva de moment sau te-ai gândit încă din minutul 59 să faci asta?
Nu, a fost ceva de moment. Dacă nu vedeam coaja de banană, nu se mai întâmpla nimic. Așa a fost să fie. Dacă era altceva, poate nu mai aruncam.

(i se mulțumește pentru răspunsuri, dar continuă)

Dar eu vreau să văd ce consecințe suportă cei care aruncă cu torțe în teren. Sau ăla cu bricheta, când Rapid a pierdut cu 3-0 la masa verde și multe altele. Ă‚știa vor binele Rapidului?


Costache Iacob este suporterul care vineri, 3 octombrie, a aruncat cu o coajă de banană în Wellington

„Dacă eram suporterul altei echipe, nu se mai făcea așa mare tam-tam”

Nici tu nu l-ai vrut vineri. Să faci un asemenea gest doar pentru că în trecut alții nu au luat măsuri, nu e în regulă.
Trebuia să se ia și atunci măsuri, asta am vrut să spun. Și o să vedeți că vor mai fi cazuri similare. Se face din țânțar armăsar, dar numai la adresa Rapidului. Dacă eram un suporter de la altă echipă, nu se mai făcea așa mare tam-tam. La meciul Steaua – Astra au spus că Steaua riscă să fie suspendată. A fost? Nu.

Nu a aruncat nimeni cu o banană într-un jucător de culoare…
Asta e. Regret. A fost un gest oribil și urât.

Ai putea să-i ceri scuze lui Wellington pentru ceea ce ai făcut, să îndrepți cumva gestul.
Da, dar și el să-ți ceară scuze. Pentru că nu m-am simțit bine când m-a înjurat. Poate că dacă el nu înjura, nici eu nu aruncam cu coaja de banană. Sau ce? El e fotbalist și poate să facă ce vrea, iar eu sunt suporter și trebuie să fiu călcat în picioare? Și eu de unde să știu că a fost și băiatul lui la meci? Dacă era fair-play, nu ne înjura. Am mai scandat și împotriva altor jucători de la alte echipe, iar ei și-au văzut de treaba lor.

De ce nu ai fost tu fair-play?
Și dacă eram, ne acuzau de rasism pentru scandări. Inițial, Wellington de asta a fost indignat. Din cauza scandărilor. Că a fost acea coajă de banană de la sfârșitul meciului, asta e.

Nu poate o galerie să își încurajeze propria echipă? Fără jigniri la adresa altor jucători?
Ba da, se poate. Dar știi cum este în România… Până nu înjuri și nu scandezi ceva nelalocul lui, nu te simți bine. Repet: regret enorm gestul făcut. Este primul gest de genul ăsta de când sunt rapidist.


Comunicatul emis de Rapid sâmbătă în privința suporterului care a aruncat cu o coajă de banană în Wellington:

„Suntem alături de Wellington Carlos da Silva, victimă a rasismului, așa cum am fost și noi în repetate rânduri!

1. Suntem profund dezgustați de faptul că la un meci al echipei noastre, un jucător de fotbal a fost victima unor atacuri rasiste. A fost un gest izolat, al unui singur spectator, un atac murdar și laș, petrecut pentru prima oară la un meci al Rapidului.

2. Înțelegem foarte bine prin ce trece Wellington Carlos da Silva și suntem întru totul alături de el, pentru că de foarte multe ori în ultimii ani, suporterii și jucătorii noștri au fost victimele scandalurilor cu caracter rasist, pe diferite stadioane din România. Dacă atunci ar fi fost luate măsurile care se impuneau, probabil că gestul regretabil de vineri seară nu s-ar fi produs.

3. Facem precizarea că gestul condamnabil nu s-a produs în sectorul rezervat echipei oaspete pe stadionul clubului Concordia, astfel încât societatea FC Rapid nu poate fi făcută responsabilă de acest gest și nici marea masă a suporterilor rapidiști. A fost un gest individual, iar autorul trebuie să suporte rigorile legii.

4. Rugăm instituțiile statului și pe responsabilii clubului Concordia să contribuie la identificarea cât mai rapidă a autorului acestui gest reprobabil. Indiferent cine ar fi, odata identificat, va primi interdicție PE VIAȚĂ‚ la toate meciurile organizate de FC Rapid”

Costin Ștucan / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiica lui Jose Mourinho s-a căsătorit! Imagini de la nunta luxoasă a lui Matilde cu Danny Graham
Fiica lui Jose Mourinho s-a căsătorit! Imagini de la nunta luxoasă a lui Matilde cu Danny Graham
Prima decizie luată de procuroarea de caz, după ce Kylian Mbappe a fost acuzat de viol și agresiune sexuală
Prima decizie luată de procuroarea de caz, după ce Kylian Mbappe a fost acuzat de viol și agresiune sexuală
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Noua „perlă” din Superliga României! The Guardian l-a pus în același top cu Lamine Yamal și Pau Cubarsi
Noua „perlă” din Superliga României! The Guardian l-a pus în același top cu Lamine Yamal și Pau Cubarsi
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
Romina Gingașu, soția lui Piero Ferrari, apariție spectaculoasă la un eveniment privat. Cât de bine arată românca de 32 de ani
Romina Gingașu, soția lui Piero Ferrari, apariție spectaculoasă la un eveniment privat. Cât de bine arată românca de 32 de…
Ştirea momentului, au mai rămas puţine minute până la deznodământ
Ştirea momentului, au mai rămas puţine minute până la deznodământ
BREAKING | Liga 2 a rămas fără una dintre cele mai vechi echipe din competiţie. Clubul a intrat în faliment şi se retrage din campionat
BREAKING | Liga 2 a rămas fără una dintre cele mai vechi echipe din competiţie. Clubul a intrat în faliment…
BANCUL ZILEI. BUBULINA nemulțumită: – Mulţi dintre cei pe care i-am refuzat când m-am căsătorit cu tine, sunt astăzi mult mai bogaţi
BANCUL ZILEI. BUBULINA nemulțumită: – Mulţi dintre cei pe care i-am refuzat când m-am căsătorit cu tine, sunt astăzi mult…
Câţi bani a făcut o femeie din Iaşi, după ce a reciclat sute de PET-uri adunate la Pelerinajul Sfintei Parascheva
Câţi bani a făcut o femeie din Iaşi, după ce a reciclat sute de PET-uri adunate la Pelerinajul Sfintei Parascheva
VIDEO extraordinar! Momentul în care SpaceX „prinde” boosterul Starship
VIDEO extraordinar! Momentul în care SpaceX „prinde” boosterul Starship
Cine este tatăl celor trei copii dispăruţi în Hunedoara! Trăieşte într-o rulotă şi a fost la cuţite cu Adrian Mutu
Cine este tatăl celor trei copii dispăruţi în Hunedoara! Trăieşte într-o rulotă şi a fost la cuţite cu Adrian Mutu
Am aflat cine e ”alinarea” Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh! Motivul REAL pentru care petrec din ce în ce mai mult timp împreună
Am aflat cine e ”alinarea” Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh! Motivul REAL pentru care petrec din ce în…
Maşinile pe benzină şi motorină, interzise. De când nu se mai pot vinde
Maşinile pe benzină şi motorină, interzise. De când nu se mai pot vinde
"Dau să fac un pas, vine tipul spre mine..." Valentin, bărbatul atacat cu ciocanul în Chiajna, mărturii disperate de pe…
A MURIT marele actor la 89 de ani! ADIO, maestre!
A MURIT marele actor la 89 de ani! ADIO, maestre!
Colecția Tomb Raider IV-VI Remastered, anunțată oficial. Când va fi lansată
Colecția Tomb Raider IV-VI Remastered, anunțată oficial. Când va fi lansată
România a trecut la limită de Lituania şi conduce grupa cu maximum de puncte
România a trecut la limită de Lituania şi conduce grupa cu maximum de puncte
😮 Cum îți dai seama dacă ai apă în benzină/motorină. Ce trebuie să faci?
😮 Cum îți dai seama dacă ai apă în benzină/motorină. Ce trebuie să faci?
Când începe sezonul 14 Chefi la Cuțite. Premiera este mai aproape decât te aștepti
Când începe sezonul 14 Chefi la Cuțite. Premiera este mai aproape decât te aștepti
×