ProSport a descoperit fondul de investiții, mascat într-o rețea offshore din Malta, prin care Becali vrea să-l vândă pe Stanciu în Anglia. EXCLUSIV | Precedent periculos în Belgia

ProSport a descoperit fondul de investiții, mascat într-o rețea offshore din Malta, prin care Becali vrea să-l vândă pe Stanciu în Anglia. EXCLUSIV | Precedent periculos în Belgia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marți dimineață, vorbind despre negocierile purtate pentru vânzarea lui Nicolae Stanciu, George Becali a declarat în direct la Sport.ro că așteaptă o ofertă de 10 milioane de lire sterline. Citiți cu atenție de la cine:

„Clubul din Anglia nu e club, e fond de investiții. Fondul știe cu cine colaborează și cui dă jucătorul. Fondul dă drepturile clubului, dar investesc împreună în jucător. Eu nu știu clubul care este interesat de Stanciu, doar fondul îl știe, negociază cu cluburile cu care are legătură. Un impresar a venit la mine. Mâine e posibil să se dea OK pentru achiziționarea lui Stanciu”

Potrivit legilor FIFA intrate în vigoare în 2015 și adoptate inclusiv de Federația Română de Fotbal, un club nu poate implica într-un transfer o „terță parte” care să participe și să beneficieze de pe urma respectivei tranzacții.

Practic, George Becali a dezvăluit o posibilă încălcare a regulamentelor, dar lucrurile nu se opresc aici.

Din lumea impresarilor români care activează în străinătate, ProSport a aflat și numele fondului de investiții căruia Becali i-a încredințat destinul lui Stanciu. Este vorba despre controversatul fond de investiții Doyen Group, prin brațul său folosit în lumea fotbalului, Doyen Sports Investments (DSI).

Condus de impresarul portughez Nelio Freire Lucas, Doyen Sports a fost implicat deja într-un caz în care clubul belgian FC Seraing a fost pedepsit de FIFA. Belgienii din liga a doua au încheiat un contract de împrumut cu Doyen prin care, în schimbul injectării sumei de 300.000 de euro, fondul beneficia de 30% din drepturile economice ale unor fotbaliști de la Seraing. În septembrie 2015, clubul a fost sancționat de FIFA cu o amendă de 150.000 de fraci elvețieni și cu interzicerea dreptului de a mai transfera jucători pentru două sezoane.

Noțiunea de Third Party Ownership (implicarea unei terțe părți în transferuri) merge practic mână în mână cu istoricul Doyen Sports, o companie înființată în 2011 care face parte dintr-o rețea de firme offshore înregistrate în Malta. De altfel, Doyen a acționat în judecată FIFA în încercarea de a scoate din regulament sancțiunile privind implicarea „terțelor părți”, însă în martie 2016 a pierdut procesul la Curtea de Apel din Bruxelles.

Mai jos găsiți schema complicată care îi leagă pe oamenii implicați în rețeaua Doyen.

Afacerile celor de la Doyen au ieșit la suprafață odată cu apariția unui site numit Football Leaks care a început să publice diferite informații confidențiale și sute de contracte ale unor jucători celebri printre care James Rodriguez sau Radamel Falcao.

Din puzderia de informații a reieșit că Doyen lucrează cu anumite cluburi, printre care Atletico Madrid, FC Porto sau Sporting Lisabona, cluburi pe care le împrumuta cu bani în schimbul unor procente din drepturile economice ale jucătorilor. Ulterior, Doyen punea presiune pe cluburi să vândă acei jucători, încălcând astfel regulamentele FIFA.

Practic, Doyen acționa în același timp în calitate de investitor și de impresar, prin Nelio Lucas, aflându-se și într-un evident conflict de interese.

Șeful Doyen Sports, Nelio Lucas, este un impresar care și-a făcut ucenicia cu superagentul Pinhas „Pini” Zahavi. Prin firme offshore, israelianul Zahavi controlează cluburile Apollon Limassol și Mouscron, un lucru care contravine legilor FIFA.

Zahavi și omul său de încredere, controversatul impresar Abdilgafar Ramadani, l-au transferat pe Cristi Manea de la Viitorul la Apollon și l-au împrumutat ulterior la Mouscron. Cazul bizar al fotbalistului român care nu a ajuns niciodată la Chelsea a fost investigat de ProSport în februarie 2016.

Citește mai jos continuarea articolului.

George Becali spune că nu știe cluburile cu care va negocia Doyen. Pe site-ul companiei sunt trecuți, însă, fotbaliștii impresariați de Nelio Lucas. Printre ei sunt și jucători transferați sau împrumutați la cluburi din Premier League: Alvaro Negredo (Middlesbrough), Steve Defour (Burnley), Dusan Tadic (Southampton), Mangala (Manchester City), Rojo (Manchester United).

De asemenea, jurnalistul italian Pippo Russo a scris că familia Pozzo, care controlează cluburile Granada, Udinese și Watford, se află în relații de afaceri excelente cu grupul Doyen.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup