Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Prima mutare importantă la CFR, după plecarea lui Dan Petrescu. A rezistat „mirajului” FCSB: „Va semna pe trei ani”

Prima mutare importantă la CFR, după plecarea lui Dan Petrescu. A rezistat „mirajului” FCSB: „Va semna pe trei ani”

Într-o intervenție telefonică, Bogdan Mara a declarat că Omrani nu va fi sanționat și va continua să fie om de bază în echipa care va ataca accederea în grupele Champions League.
Prima mutare importantă la CFR, după plecarea lui Dan Petrescu. A rezistat "mirajului" FCSB: "Va semna pe trei ani"

Billel Omrani va continua și în sezonul viitor la CFR Cluj. După problemele cauzate de veridicitatea semnăturii atacantului pe noul contract, Bogdan Mara a lămurit situația, declarând că francezul va rămâne la Cluj.

Reprezentanții fotbalistului au vrut să-l ducă pe Omrani la FCSB, susținând că va rămâne liber de contract după ce i s-ar fi falsificat semnătura. Conducătorii CFR-ului au apelat la exeprtiza grafică, demonstrând că semnătura îi aparținea atacantului. Într-o intervenție telefonică, Bogdan Mara a declarat că  Omrani nu va fi sanționat și va continua să fie om de bază în echipa care va ataca accederea în grupele Champions League.

„Situația lui Omrani e simplă. Vom face o altă expertiză grafică și se va demonstra că este semnătura sa. Va rămâne jucătorul nostru și chiar vom încerca să-i prelungim contractul. Nu-i vom mai pune clauză, dar vom semna pe 3 ani”, a declarat Mara pentru Pro X.

Omrani a fost al doilea marcator al echipe, reușind 9 goluri în 31 de meciuri.


articol scris de Răzvan Stîngă