S-A STINS IL LUCE Preşedintele FIFA, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu: „Ne luăm rămas-bun de la o legendă”

Preşedintele FIFA, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu: „Ne luăm rămas-bun de la o legendă”
Foto Sport Pictures

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a trimis un mesaj emoționant după aflarea veștii decesului lui Mircea Lucescu, unul dinte cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului.

Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie, în jurul orei 20:30, la spitalul Universitar din București. „Il Luce”, 80 de ani, avea mai multe afecțiuni

Gianni Infantino, despre dispariția lui Mircea Lucescu: „A trăit și a respirat fotbalul”

„Este o zi foarte tristă pentru fotbal, deoarece ne luăm rămas-bun de la o legendă a sportului nostru – Mircea Lucescu a fost un om deosebit, cu care am avut privilegiul de a petrece timp în mai multe rânduri în ultimii ani.

Lasă în urmă o moștenire veritabilă, după ce a fost căpitanul României la Cupa Mondială FIFA din 1970 și a urmat o carieră de antrenor atât de apreciată – toți cei care au avut plăcerea de a-l cunoaște și privilegiul de a lucra cu el știu cât de mult a trăit și a respirat fotbalul.

Inima mea, precum și gândurile întregii comunități fotbalistice globale, se îndreaptă către familia sa, către prieteni și către toți cei care l-au cunoscut. Odihnească-se în pace”, a spus Gianni Infantino, potrivit frf.ro.

„Legenda nu moare. Se așază în inimile noastre pentru totdeauna”

Ce moștenire a lăsat Mircea Lucescu fotbalului: Lista completă a celor 338 de nume rămase în urma reputatului antrenor.

„Mircea Lucescu a fost omul care a transformat emoția în forță, care a ridicat echipe, dar mai ales oameni, a fost vocea calmă din momentele grele, inspirația din spatele victoriilor și demnitatea din spatele fiecărei înfrângeri.

Unele vești opresc timpul pentru o clipă. Astăzi, România își pleacă fruntea în fața unei pierderi greu de cuprins în cuvinte. Mircea Lucescu a plecat dintre noi, lăsând în urmă nu doar performanțe, ci o moștenire de suflet. A fost omul care a transformat emoția în forță, care a ridicat echipe, dar mai ales oameni. A fost vocea calmă din momentele grele, inspirația din spatele victoriilor și demnitatea din spatele fiecărei înfrângeri.

Pentru mulți dintre noi, nu a fost doar un nume. A fost o stare. O trăire. O mândrie. Astăzi, nu ne luăm rămas-bun doar de la un antrenor, ci de la o parte din ceea ce ne-a făcut să credem, să sperăm, să simțim împreună. În aceste momente de profundă tristețe, transmitem întreaga noastră compasiune familiei și tuturor celor care i-au fost aproape. Drum lin, maestre! Legenda nu moare. Se așază în inimile noastre pentru totdeauna” e mesajul Departamentului pentru Situații de Urgență despre moartea lui Mircea Lucescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]