Presa din Franța a rămas impresionată de Rareș Ilie, după debutul la OGC Nice: „Inteligență în joc și hotărâre”

Presa din Franța a rămas impresionată de Rareș Ilie, după debutul la OGC Nice: „Inteligență în joc și hotărâre”
Rareş Ilie e noua vedetă de la Nice! Colegii i-au dat „botezul” şi l-au pus să cânte o melodie românească, devenită hit mondial!

Rareș Ilie (19 ani) a debutat pentru OGC Nice în cadrul amicalului desfășurat în Portugalia, împotriva celor de la AS Roma.

Venit în schimbul a 5 milioane de euro, tânărul fotbalist a fost trimis de către tehnicianul Lucian Favre încă din primul minut al partidei, terminate 1-1, în partea stângă a atacului, iar fanii francezilor au apreciat evoluția românului.

82 de minute a evoluat Rareș Ilie în partida contra formației lui Jose Mourinho, acesta având chiar și o ocazie în prima repriză, șutând cu piciorul drept, fără probleme pentru portarul Romei.

Presa din Franța a rămas impresionată de Rare Ilie, după debutul la OGC Nice: „Inteligență de joc și hotărâre”

Presa din Franța a apreciat evoluția noului număr 18 al echipei „Le Gym”, dar și calitățile acestuia.

Cei de la nicematin.com i-au evidențiat lui Rareș Ilie inteligența și hotărârea din joc, chiar dacă s-a văzut faptul că mijlocașul nu a creat încă relații de joc cu colegii săi.

„Românul în vârstă de 19 ani a reușit două incursiuni bune pe partea stângă și a încercat o lovitură (min 27) în prima repriză. Poziționat între linii, luând mingea interesantă pentru a se întoarce cu fața la joc, în ciuda unei mase atletice scăzute, Ilie a început bine și și-a încheiat foarte bine prima prestație.

Cu inteligență în joc și hotărâre de a atinge câteva baloane în partea de teren adversă, Lucien Favre l-a văzut confirmând, după tot ce a vizionat în videoclipurile de pe internet în ultimul timp cu el (n.r – cu fotbalistul)”, spune sursa citată.

1,3 milioane de euro este cota actuală a lui Rareș Ilie, potrivit transfermark.com

Echipele de start din amicalul AS Roma – OGC Nice 1-1:

AS Roma (3-4-2-1): Svilar; Karsdorp, Smalling, Kumbulla; Spinazzola, Matic, Veretout, Vina; Zaniolo, Perez; Shomurodov. Antrenor. Jose Mourinho.
Rezerve: Rui Patricio, Boer, Celik, Mancini, Ibanez, Tripi, Bove, Zalewski, Cristante, Faticanti, Ivkovic, El Shaarawy, Pellegrini, Volpato, Abraham, Felix.

Nice (4-2-3-1): Bulka; Atal, Todibo, Dante, Bard, Rosario, Lemina, Stengs, C. Maurice, Ilie, Brahimi.
Rezerve.: Boulhendi, Daniliuc, Lotomba, Mendy, Nahounou, Trouillet, Schneiderlin, Bouanani, Traore, Belahyane, Da Cunha, Gouiri.
Antrenor: Lucien Favre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]