Povestea lui Mario Cojocaru am scris-o în urmă cu doi ani. Era o zi de februarie, iar tânărul dinamovist, elev de liceu la acea vreme, pleca din Severin, orașul în care locuiește, cu trenul, pentru a fi prezent la meciul echipei favorite, la București, tot pe Arena Arcul de Triumf.
Atunci, echipa lui Kopic o întâlnea pe Hermannstadt în campionat, iar pentru adolescent urmau 647 de kilometri dus-întors și un alt tren de prins imediat după meci. Un ritual pe care suporterul l-a implementat atât pentru meciuirile de fotbal ale „câinilor”, cât și pentru confruntările echipei de handbal a „dulăilor”. Dragoste pură pentru culori!
Interviul a avut loc pe peron, când înfocatul suporter cobora din vagon și, cu ochii în lacrimi își spunea povestea patosului lui de neînțeles.
Între timp, Mario a intrat la facultate la București, s-a mutat în Capitală și este mai aproape de marea lui dragoste, Dinamo. Joi, aflat în dilema unor programări care s-au încălecat, studentul a trebuit să aleagă: merge la Sala Polivalentă unde evolua echipa de handbal, cu începere de la ora 19:45, contra celor de la Kolstad, în ultimul meci din grupele Ligii Campionilor sau se duce la „Arcul de Triumf”, în celălalt colț al Bucureștiului, pentru a urmări partida „câinilor roșii”, din sfetrurile Cupei României, contra celor de la Metalul Buzău.
Imposibilă alegere! Nu chiar.
Și Mario a decis: o repriză la handbal, a doua la fotbal. Zis și făcut.
Mario își povestește nebunia pe Facebook.
„Eu am fost de mic copil un aventurier. Iubeam să plec și să încerc experiențe noi. Era și este ca o joacă pentru mine. Așa se explică și toate ideile SF pe care le mai aveam în perioada în care eram director în Consiliul Elevilor. Așa se explică și drumurile cu trenul prin țară, de unul singur. Ziua de 5 martie 2026 am vrut să fie o aventură. Să fie diferită de restul zilelor.
A fost un moft pot spune, un orgoliu intrapersonal dacă îl pot numi așa. Să îmi demonstrez mie însumi că pot fi prezent la două meciuri în două locații diferite: Sala Polivalentă și Arcul de Triumf. Și plec! Alerg ca un nebun pe scările facultății, iau metroul, apoi alerg prin parc și ajung la Polivalentă! Prima dată pentru mine când ajung în această sală. Este extraordinară. Planul era simplu. O repriză la handbal, o repriză la fotbal”.

Mario Cojocaru în Sala Polivalentă – sursa Facebook
Ajuns la Arcul de Triumf, Mario, care la toate meciurile merge în Peluza Cătălin Hîldan, a crezut că s-a încadrat greșit în sfera timpului. Ai lui ieșeau din peluză ca și cum meciul s-ar fi sfârșit, iar rezultatul condamna la consternare.
„Este minutul 35 și secunda 29. Mă ridic și o iau la fugă spre Arcul de Triumf. Cu un Bolt. Nu mai puteam aștepta până la metrou. Și planul părea să meargă bine. Începuse deja a doua repriză la fotbal. Zâmbeam. „Uite mă! Că pot să fiu în două locații.” Bilocație! Nu vă mai explic ce înseamnă, mulți știți deja. Când să ajung la intrarea în peluză, văd că iese peluza. M-am gândit. „JANDARMERIA. Prejudecățile mele”.
Mario a nimerit în mijlocul boicotului. La pauză, ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan și-au stâns steagurile de brigadă, apoi, după 7 minute din partea a doua, au părăsit peluza în semn de solidaritate cu „frații” din Peluza Sud care nu au fost lăsați să intre în peluza de la Cașin și au fost redirecționați spre tribuna a doua. Puși să plătească un bilet dublu ca preț la tribună, 60 de lei în loc de 30, „Sud-ul” a refuzat să mai intre în arenă.

Însă să revenim la Mario. Chiar dacă în PCH au mai rămas suporter care nu făceau parte din grupuri, studentul și-a văzut „moftul” încurcat. Chiar dacă se afla prins în ghearele propriei nebunii, tânărul a refuzat și intre în peluză și să-și valideze planul pus la cale.
„Mă uit. În câteva secunde se evaporă toți. Cunoscuți și prieteni. Tensiunea era atât de mare încât nici nu ne-am observat. Ascult de afară o liniște de moarte, de spaimă. Bun. «Păi și eu ce fac cu planul meu de a vedea două meciuri în același timp?» Mă rog, o repriză din fiecare sport diferit. Râdeți dacă vă zic? Îmi era foame. Jur că voiam să intru să iau un HotDog. Stau mască. Stau blocat în fața stadionului Arcul de Triumf. Verific disperat telefonul să văd ce scrie lumea, ce scrie presa, ce se scrie pe grupuri. Mi se confirmă presupunerile. Îmi spun cu voce tare: «Nu. În niciun caz. Eu nu intru. Nu intru nici eu. Plec și eu!» Pa.”. Planul meu? ADIO! Expir dezamăgit!
O altfel de deazamăgire. Pe care fanaticul suporter o exprimă în epilogul poveștii sale dintr-o zi de joi cu meci. Pardon, cu meciuri.
„Dar nu dezamăgit că nu mi-am dus aventura până la capăt, ci dezamăgit de situația în care s-a ajuns. Poza aceasta a fost făcută pentru fenomenul acesta de bilocație: să fii prezent în același timp în locuri diferite. Eu am fost și la handbal și la fotbal. Dar a doua repriză n-am văzut-o. De ce? Simplu: Solidaritate; Unitate; Demnitate”.
Sigilăm relatarea unui gest care poate fi considerat oricum, fanatism, dragoste adevărată pentru club, imberbitatea unui student, cu ghilimelele suporterului.
„Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc. Să ai o zi frumoasă. Mario.
Cei care au rămas pe tot parcursul meciului de handbal masculin cu Kolstad au ales să vadă pe telefoane secvențe din meciul cu Metalul Buzău.
De altfel, ProSport a și surprins un fan în această postură, care și-a dorit neapărat să fie la curent și cu ceea ce s-a întâmplat pe arena „Arcul de Triumf”, acolo unde Dinamo s-a impus cu scorul de 1-0 în fața divizionarei secunde.