Poli Timișoara este decisă să promoveze imediat în Superliga, astfel încât bănățenii forțează și transferul lui Bogdan Chipirliu (33 de ani) în această vară.
Din informațiile noastre, atacantul cu evoluții foarte bune în tricoul Stelei este ademenit cu un salariu de 8.500 de euro pe lună.
Dan Alexa are ambiții mari la Timișoara, iar Poli își dorește să facă pasul imediat spre Superliga, chiar dacă vine din Liga 3.
Lotul bănățenilor va fi mult schimbat față de sezoanele precedente, iar la Timișoara ar putea să ajungă și Bogdan Chipirliu. Atacantul ar urma să încaseze nu mai puțin de 8.500 de euro pe lună, în cazul în care va ajunge în Banat.
Chipirliu și-ar dori și el să vină la Poli, mai ales că Timișoara are toate condițiile pentru a promova. La cum arată lucrurile, echipa lui Dan Alexa este favorită certă la unul dintre primele două locuri.
În sezonul trecut, Chipirliu a reușit să marcheze 15 goluri în tricoul Stelei, pe care a ajutat-o să prindă play-off-ul.
„Chipirliu mai are contract cu Steaua, dar eu doresc să ajungă în Liga 1. El are și o clauză de reziliere în contract și știți despre ce sumă este vorba. Eu zic că ar merita să joace la prima ligă, dar vedem mai departe ce se va întâmpla”, spunea Daniel Oprița.
Bogdan Chipirliu n-a dus lipsă de propuneri în ultimele luni, dovadă că anul trecut a fost și pe lista celor de la FC Argeș, formație care a impresionat sub comanda lui Bogdan Andone.
Atacantul aflat în continuare în Ghencea are însă o clauză de 250.000 de euro, una care cu greu poate fi achitată de un club din Liga 2. Totuși, Timișoara speră să-l ia până la urmă pe Chipirliu, în condițiile în care Poli este în căutarea unui atacant veritabil.
„Va fi greu, dar se poate ajunge la o înțelegere în privința acelei clauze”, susțin sursele ProSport.
Până să-l ia pe Chipirliu, Timișoara a dat o lovitură de imagine prin transferul lui Alex Băluță, mutare anunțată în exclusivitate de ProSport.
„Cred că în proporție de 95% lotul e cam definitivat. Să vedem, mai căutăm un anumit gen de jucător. Poate un atacant diferit de cei pe care îi am, ca și profil. Nu chiar decar, un atacant care să fie diferit de cei pe care îi avem acum. Și atunci pot să spun că avem un lot echilibrat, care îmi dă variante foarte multe”, a mărturisit Dan Alexa, la reunirea lui Poli.