Poli Iași este în colaps! „Aici este haos organizat. N-o să permit ca această echipă să retrogradeze” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Daniel Nazare

Ciprian Paraschiv, președintele celor de la Poli Iași, a fost invitatul emisiunii ProSport LIVE și a vorbit despre problemele pe care le-a traversat formația din Copou.

Andrei Cristea nu va mai antrena echipa CS Politehnica Iaşi, însă el va rămâne jucător în cadrul lotului, potrivit unei decizii a Consiliului Director al clubului, care a fost luată săptămâna trecută în prezenţa primarului Mihai Chirica.

În aceeaşi şedinţă s-a mai decis demiterea lui Anton Heleşteanu din funcţia de şef al departamentului de scouting al clubului, în timp ce preşedintele clubului Ciprian Paraschiv a fost sancţionat cu tăierea salariului cu 10 la sută timp de trei luni.

Poli Iași este în colaps! „Aici este haos organizat. N-o să permit ca această echipă să retrogradeze”

„Iașiul este un oraș foarte frumos. Un must pentru cei care n-au văzut acest oraș. Am senzația că s-a întors Ion Luca Caragiale. Parcă suntem în D’ale Carnavalului. Consider că e un sabotaj să scoți informații din club, vizavi de salarii. Am senzația că aici este un haos organizat. O să mă bat ca această echipă să nu retrogradeze. Nu poți să te întâlnești la Palat fără președinte.

Am înțeles că s-au întâlnit trubadurii iar la Palat. Mă voi bate ca Poli Iași să rămână în Liga 1. În vară am rămas fără jucători”, a recunoscut Ciprian Paraschiv.

Preşedintele clubului de fotbal Politehnica Iaşi, Ciprian Paraschiv, a anunţat, după ce a fost sancţionat cu reducerea salariului timp de trei luni, că a cerut intrarea sa în concediu fără plată până la finalul sezonului. Acesta a scris, pe Facebook, că este singurul angajat din clubul ieşean cu salarii restante încă de anul trecut şi a amintit că atunci când a venit la Iaşi, în februarie 2020, a renunţat la o funcţie importantă în Federaţia Română de Fotbal.

Formaţia moldoveană ocupă locul 16, ultimul, în clasament, cu 16 puncte în 24 de meciuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]