Patronul ideal în viziunea lui Daniel Pancu. „E nevoie de prestanţă şi mai mult orgoliu. Asta pe lângă bani!”

Patronul ideal în viziunea lui Daniel Pancu. „E nevoie de prestanţă şi mai mult orgoliu. Asta pe lângă bani!”
  • Publicat:

Daniel Pancu (42 de ani), fostul antrenor și jucător al Rapidului, a portretizat patronul ideal, în viziunea lui, asta după ce s-a despărțit cu scandal de formația din Giulești, în această iarnă.

„Pancone” consideră că patronii din România ar trebui să-și respecte mai mult jucătorii. Inclusv prestanța și orgoliul sunt puncte la care ar trebui să mai lucreze oamenii care finanțează fotbalul românesc, este de părere fostul jucător alb-vișiniu.

„Am jucat şi eu fotbal atâţia ani. Prefer ca un conducător să vină azi şi să îmi spună că vă plătim salariile peste trei săptămâni şi e ok, toată lumea ştie cum să se organizeze. Spunând peste două zile, peste trei zile şi acest lucru nu se întâmplă, sunt lucruri care contează la final la atmosferă, la modul de a te privi unul cu altul, jucătorii te respectă dacă îi respecţi.

Când eşti conducător, pardon, patron la Rapid, Dinamo, Steaua, Craiova, Petrolul trebuie să ai o altă prestanţă ca şi patron. Nu te comporţi ca unul de la altă echipă. Aici ai un nume de apărat şi al tău şi al clubului. E nevoie de mai mult orgoliu, pe lângă bani, e nevoie de mai mult orgoliu”, a declarat Daniel Pancu pentru Telekom Sport.

Dan Alexa, cuvinte frumoase la adresa lui Daniel Pancu

Dan Alexa (40 de ani) a fost numit antrenorul Rapidului după ce Daniel Pancu (42 de ani) s-a despărțit de formația giuleșteană.

Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa predecesorului său, despre care spune că are un mare potențial de a reuși în cariera de antrenor. Momentan, „Pancone” este liber de contract.

„N-a deranjat pe absolut nimeni că am vorbit frumos de Pancu. E fostul meu coleg, o să vorbesc frumos de Daniel tot timpul. Și dacă nu îl cunoșteam, tot vorbeam frumos de el. Daniel a început foarte bine cariera de antrenor, are foarte mare potențial.

N-a avut constanţă în rezultate, dar nu a deranjat pe nimeni că am vorbit frumos de Pancu, am vorbit și cu cei din conducere. M-am înțeles foarte bine cu el ca și coleg, l-am apreciat mult ca fotbalist. Apoi a început la el acasă cariera de antrenor, a avut și rezultate, a promovat. E un antrenor la început, care își dorește foarte mult să reușească și cred că va reuși în meseria asta, pentru că e foarte motivat și are o nebunie, așa, care merge ca antrenor”, a declarat Dan Alexa, la ProSport Live.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup