Paște cu zgomot de cătușe. Omul de încredere al lui Mititelu a fost condamnat la închisoare

Paște cu zgomot de cătușe. Omul de încredere al lui Mititelu a fost condamnat la închisoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Momente grele pentru Adrian Mititelu. Luptele sale pe toate fronturile – cu FRF, cu Liga, cu reprezentanții CSU Craiova, cu tribunalul care a declarat-o pe Universitatea falimentară – au fost până acum în van, dar patronul „campioanei unei mari iubiri” nu cedează și speră ca în următoarea perioadă soarele să răsară și pe strada lui.

Totuși, veștile pe care le primește sunt dintre cele mai rele, ultima având clinchet de cătușe. Astfel, vărul său, Sorin Joavină, cel care administra printre altele și ziarul lui Mititelu, Ediție Specială, a fost condamnat definitiv la 1 an și jumătate de închisoare pentru evaziune fiscală. Instanța a dispus însă suspendarea executării pedepsei, dar omul de afaceri e dator vândut: trebuie să plătească fiscului doljean o sumă imensă pentru situația actuală a familiei lui Mititelu: 200.000 de euro.

Se contopesc pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca Joavină Gheorghe Sorin să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.5 C.p., suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni„, se arată în comunicatul instanței.

Mititelu a fost și el la DNA

Adrian Mititelu a mers în urmă cu două săptămâni la DNA, dar explicața pentru acea vizită este plângerea pe care a depus-o față de modul în care FRF a reziliat contractul cu Victor Pițurcă. Fostul selecționer ar fi trebuit să plătească 500.000 de euro în momentul în care a plecat la Al Ittihad, dar Răzvan Burleanu a trecut până la urmă peste această clauză.

În sesizarea depusă la DNA de un grup de suporteri ai Universității, printre care se numără și Adrian Mititelu, se spune că Răzvan Burleanu „și-ar fi folosit autoritatea în scopul obținerii de foloase necuvenite de către Victor Pițurcă”.

De asemenea, Mititelu a mai depus o plângere la DNA în cazul dezafilierii Universității Craiova. De această dată, sesizarea a fost făcută împotriva lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele